„Porțile albastre ale orașului” e titlul unui film din 1973, făcut după o nuvelă și un scenariu al lui Marin Preda. Acolo era vorba de apărarea aeropotului de Luftwaffe, aviația militară germană. Dar nici pe timpul comuniștilor aeroportul n-a fost așa de gol.

La sosiri, unde, de regulă, se călca lumea în picioare, sunt doar trei taximetriști plictisiți care fumează a lehamite, dând scrumul pe asfalt. În interior, jale mare. Toate buticurile, cârciumioarele și duty-free-urile sunt deșertificate, cu scaunele răsturnate pe masă.

La „Plecări”, aceeași atmosferă dezolantă. Doar niște moldoveni, de peste Prut, așteptau, cuminți, afară, să vină un autocar să-i ia și să-i ducă acasă la ei, în Basarabia. Păziți de jandarmi cu mască chirurgicală pe față. Altfel de mascați.

Valentin Iordache, eternul  purtător de cuvînt al Aeroportului Henri Coandă, nu-și mai vede capul de treabă. Toate televiziunile din țară îi freacă ridichea, să intre în „prime-time” cu el. Omul, hârșit în meserie, e sincer: „Traficul, acum un an pe vremea asta, era de 450 de decolări și aterizări pe zi. Astăzi, a scăzut spre 2-3%. Și, din alea, jumătate sunt cargo, nu de pasageri”.

Are dreptate. La amiază, pe panoul de la „Plecări”, figurează un unic zbor. Doar unul. Și ăla, târziu, pe la 19.35, către Malmo.

Toate birourile de check-in sunt goale și, în zona de „security”, se șomează la greu. Băieții și fetele care te verifică și-n chiloți, când pleci într-un city-break, se joacă pe telefon sau stau pe Facebook.

Ici și colo, mai vezi niște „dorei” care dau cu mopul. Nici celebrii „mascați”, care apar, de regulă, la cursele Elal, dinspre și înspre Israel, nu mai sunt vizibili. Mai că te ia somnul.