Victorii la Queens pentru Murray şi Roddick

Victorii la Queens pentru Murray şi Roddick

Andy Murray şi-a început campania de apărare a titlului la Campionatele AEGON, pe iarba de la London Queen's Club, cu o victorie în faţa spaniolului Ivan Navarro, scor 7-6 (10-8) 6-3.

Cel mai bine clasat jucător britanic în ierarhia ATP a avut câteva emoţii în primul set, însă un break în cel de-al doilea i-a fost suficient pentru a se califica în turul trei al turneului de pregătire pentru Wimbledon. Murray va juca mâine împotriva învingătorului partidei dintre americanul Mardy Fish şi columbianul Santago Girardo.

Într-un alt meci jucat ieri, cvadruplul câştigător de la Queens, americanul Andy Roddick, a trecut fără probleme de rusul Igor Kunitsyn, 6-2 6-1. Germanul Rainer Schuttler a provocat surpriza învingându-l pe Gael Monfils (Franţa) cu scorul de 6-3 6-7 (4-7) 6-2.

Într-un alt turneu pe iarbă, la Halle, în Germania, Roger Federer, numărul doi mondial, a trecut fără emoţii de finlandezul Jarkko Nimeminen (6-4 6-4). Federer a câştigat de cinci ori la Halle. Germanul Nicolas Keifer l-a învins pe rusu Mikhail Yuzhny, scor 4-6 6-1 7-5.

Ne puteți urmări și pe Google News