Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Victor Ponta-Klaus Iohannis, un meci cu un singur MARE câștigător.
Victor Ponta-Klaus Iohannis, un meci cu un singur MARE câștigător.

Victor Ponta-Klaus Iohannis, un meci cu un singur MARE câștigător.

Dezbaterea Victor Ponta - Klaus Iohannis a fost o emisiune care s-a terminat în falset.

Klaus Iohannis a ales, pentru întîia confruntare cu Victor Ponta, un mediu prietenos. S-a dus la Realitatea TV, un post care poate fi considerat mult mai apropiat de ACL decât de PSD, la emisiunea lui Rareș Bogdan, unul din susținătorii săi declarați. Este (doar) o poveste frumoasă ideea potrivit căreia s-a aflat doar cu o oră înainte de prezența lui Klaus Iohannis în studiourile Realitatea TV. A fost un moment atent planificat, prin care trebuia să dea o lovitură de imagine. Stafful lui Victor Ponta bănuia de câteva zile că Iohannis nu va rezista presiunii și va veni la o dezbatere, luaseră în calcul toate posibilitățile, iar confirmarea prezenței lui la Realitatea TV a venit în primele orele după prânz. Stafful lui Klaus Iohannis a vrut să dea o lovitură mediatică de proporții, care să răstoarne calculele sondajelor. Numai că rezultatul este cel pe care l-ați văzut. Nu vreau să judec emisiunea de aseară după stenograme, mă amuză prea mult efortul unui fost mogul media, dator vândut la stat și cu oameni arestați pentru măsluieli cu TVA, de a-l înnegri pe Victor Ponta, ca să fac același lucru. De fapt, dintr-o emisiune de tipul celei de aseară rămâi doar cu o senzație, că unul din cei doi a fost mai bun. Sau că altul s-a făcut de rușine. Reții doar o singură scenă, iar pe măsura trecerii timpului rămâi doar cu o frază.

Din acest punct de vedere, Klaus Iohannis a ratat o ocazie importantă. N-a arătat nimic spectaculos. Mai mult, a avut o prestație prin care l-a scos în evidență pe Victor Ponta. Costum cu vestă, cravată închisă la culoare, o geantă doldora de dosare, Victor Ponta construia imaginea unui om muncitor. Ceea ce pînă acum era atributul Neamțului. Klaus Iohannis a venit cu mâinile în buzunare, fără hârtiile care să-i ajute cunoștințele precare în materie de economie și drept constituțional. Prima greșeală! Iohannis nu este la nivelul lui Traian Băsescu, care citește enorm și reține pe măsură, care are zeci de întâlniri săptămânal pe toate temele posibile, și care vine la conferința de presă doar cu o notiță. După care vorbește 45 de minute. 

Era o dezbatere mult prea importantă pentru a o lăsa la voia inspirației, nu merge să te bazezi doar pe graiul tărăgănat, umărul drept împins în față și mâna sprjinită pe picior! O postură studiată de Klaus Iohannis care l-a avantajat, pentru că a arătat bine în cadru. Numai că vorbele nu au fost de partea lui. N-a avut acel moment de inspirație, acele fraze care să-l lase pe Victor Ponta fără aer, sau care să-l enerveze în așa fel încât să i se aburească ochelarii. A spus lucruri corecte, a greșit la unele cifre, nimic neobișnuit, dar a avut cel puțin o temă prost calibrată: Corupția. L-a atacat pe Ponta cu corupții din PSD și a terminat dând explicații despre corupții din PNL. Victor Ponta a avut un moment la fel de neinspirat în care a insistat prea mult cu faptul că în biroul lui de la Palatul Victoria, Klaus Iohannis stătea umil. Mi-a adus aminte de Traian Băsescu și replica pisicuțului. Insista pe atitudinea lui Iohannis ca și când era un lucru rușinos. 

Stăteam și așteptam finalul. Credeam că urmează lovitura fulgerătoare. Numai că și Klaus Iohannis părea că de-abia așteaptă să plece acasă. La ora 21.38, îi atrăgea atenția lui Rareș Bogdan că ar trebui să se termine emisiunea! Momentul m-a șocat atât de tare încât aceasta este scena pe care am reținut-o. Era prima dată când vedeam un candidat la președinție care cere moderatorului să-l lase să plece acasă! Nici Rareș Bogdan nu pricepea ce vrea favoritul său. I-a cerut să pună o ULTIMĂ întrebare contracandidatului său, după care urma Ponta. Klaus Iohannis spune că vrea să pună el ultima întrebare, moderatorul (înțelegător cu favoritul său) este de acord deși încălca formatul emisiunii, Victor Ponta acceptă, iar noi așteptăm lovitura fulgerătoare a lui Klaus Iohannis! Care nu mai vine… Auzim doar o întrebare banală!

Sfârșitul poveștii, nu înainte de a asista la o nouă gâlceavă legată de faptul că Ponta rămâne și Iohannis pleacă. Rareș Bogdan dădea explicații în direct, ca la piață. O emisiune care avea șansa să fie un moment important s-a terminat în falset.

 

Spuneam în titlu că meciul Victor Ponta – Klaus Iohannis a avut un singur câștigător. Nu vreau să vă spun că este Ponta sau Iohannis pentru că această judecată o poate face fiecare dintre noi. Aveți la dispoziție spațiul de comentarii pentru a vă exprima. Ceea ce vreau să spun este că marele câștigător al serii de marți a fost publicul, MILIOANELE de oameni care au avut ocazia să-i vadă în carne și oase pe cei doi, dialogând, mai mult sau mai puțin aprins, a putut să cântărească argumentele și contra-argumentele fiecăruia.

Măcar cu atâta lucru putem fi de acord!

 

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: