Victor Ponta dă testul maturităţii politice

Victor Ponta dă testul maturităţii politice

N-aş raporta aşteptările elec­toratului la angajamentele din programul politic al USL, ci la alte aşteptări, care ţin de modul absolut original în care Victor Ponta a ajuns premier:

1. Victor Ponta a fost desemnat premier nu prin alegeri parlamentare, nu prin lovitură de stat militară, nu prin revoluţie, ci prin schimbarea majorităţii în Parlament, ca urmare a unui şir de negustorii de iarmaroc. În aceste condiţii - şi ţinând cont de proclamarea acestor zile drept tembelizarea absolută a românilor prin distracţie fără limite – pariez că trei sferturi din poporul român nici nu ştie că avem un nou premier.

2. Deşi premier al Alianţei PSD-PNL, parvenirea la putere în afara alegerilor îi conferă lui Victor Ponta imaginea de premier mai degrabă al PSD decât şi al PNL. De observat că o parte a electoratului, convinsă că Traian Băsescu este un fel de Alexandru cel Mare al României 2012, crede că Victor Ponta a ajuns premier şi prin bunăvoinţa lui Băsescu.

3. Mandatul lui Victor Ponta urmează să se încheie în câteva luni. În aceste condiţii, aşteptările electoratului vizează, înainte de toate, maturitatea lui Victor Ponta, prezentat de mulţi, inclusiv de Traian Băsescu, drept un imatur. Toate privirile vor fi îndreptate nu atât către măsurile economice ale Guvernului, cât mai ales asupra felului în care Victor Ponta va reusi, să fie la înălţimea funcţiei de premier. Cel mai mare pericol din acest punct de vedere îl reprezintă provocarea unei crize politice majore, în genul suspendării preşedintelui. Traian Băsescu este un politician la sfârşit de carieră. Din câte îmi dau eu seama, s-a cam săturat să fie preşedinte, astfel că suspendarea este un lucru pe care îl aşteaptă ca să-i mai învioreze sfârşitul de mandat. Victor Ponta este la început de drum şi din această criză politică nu ar avea decât de pierdut, deoarece toata lumea aşteaptă de la el stabilitatea politico-economică a ţării. Din acest punct de vedere, Victor Ponta se confruntă cu incredibilele frustări ale lui Crin Antonescu. Preşedintele PNL se va simţi tot mai exclus din prim-planul atenţiei, va suferi la gândul că mai are de aşteptat până când şi-ar putea vedea visul prezidenţial îndeplinit. Aflat sub călcâiul lui Dan Voiculescu, Crin Antonescu va încerca din răsputeri să-l împingă pe Ponta spre suspendarea preşedintelui. Va rezista Victor Ponta acestei presiuni?

Ne puteți urmări și pe Google News

NB. Pentru a-şi dovedi maturitatea, Victor Ponta ar trebui să vorbească mai puţin şi să facă mai mult.