Victor Ciutacu: „A ajuns nea Petrică Daea simbolul antisemitismului. Marș, băi, fascistoizilor, s-a trezit să urle bântuitor Holocaustu-n voi și să vă legitimați pe dramele unui neam”
- Robert Negru ţ
- 26 iulie 2018, 18:34
Victor Ciutacu a avut o reacţie extrem de dură pe contul personal de socializare declarându-se „scârbit” faţă de reacțiile critice din partea unora care dintr-o dată nu mai pot „de dramele unui neam” şi-l atacă pe ministrul Petre Daea.
Ciutacu, de origine evreiască, îl apără pe "nea Petrică" faţă de acuzaţiile de antisemitism ce i se aduc de către o categorie de politicieni şi mass-media.
"A ajuns nea Petrică Daea simbolul antisemitismului. Marș, băi, fascistoizilor, s-a trezit să urle bântuitor Holocaustu-n voi și să vă legitimați pe dramele unui neam!", a scris Ciutacu pe contul personal de Facebook.
Ciutacu are o opinie şi faţă de reacția ambasadei Israelului.
"Cât despre consternările Ambasadei Israelului, m-aș fi așteptat să le citesc pe vremea când ONG-ul care s-a declarat urmaș al unei organizații naziste a produs cu succes candidatul la președinție care a câștigat alegerile. Și al cărui partid a făcut, prin președinte, denunț pentru negocierile diplomatice România-Israel. Un evreu scârbit și acrit de atâta ipocrizie", a scris jurnalistul Victor Ciutacu.