Supermarketul e toposul pe care producătorul şi scenaristul John Lehr îl exploatează comic în serialul „10 produse sau mai puţin”.
Telespectatorii Pro Cinema sunt invitaţi într-un loc supus traseelor noastre zilnice, întru împlinirea reflexelor consumiste şi a stomacului flămând. Câteva personaje simpatice populează băcănia unde se întâlnesc aspiraţiile, comune sau dimpotrivă, ale „locatarilor” săi, precum şi cele ale trecătorilor printre rafturi. Moştenire cu bucluc
Scenaristul John Lehr interpretează şi rolul principal al serialului, pe Leslie Pool, un om de afaceri care a cunoscut mai mult insuccesul decât beatitudinea victoriei la New York, oraşul în care dorea cu orice preţ să dea lovitura vieţii lui.
După trecerea în nefiinţă a tatălui său, Leslie devine moştenitorul unui supermarket, în Dayton, Ohio, locul unde s-a născut şi a copilărit. El are de preluat nu numai clădirea şi afacerea, ci şi pe angajaţii tatălui său, o adunătură de indivizi care de care mai ciudat. O adunătură simpatică
Printre aceştia se numără şi Carl (Bob Clendeni), cel care ar trebui să fie mâna lui dreaptă, dacă nu ar demonstra atâta stângăcie în tot ce face, apoi Yolanda (Roberta Valderrama), cea care spune întotdeauna adevărul, oricât de brutal ar fi acesta, şi care e însărcinată cu copilul lui Carl. Lista continuă cu Buck (Greg Davis Jr.), care urmează cursurile unei şcoli la seral şi visează cu ochii deschişi la un viitor luminos, cu Richard (Christopher Liam Moore), un casier foarte orgolios care speră ca într-o bună zi să ajungă dansator profesionist. Tod este măcelarul cu lipici la femei, care doreşte să devină şofer. Platouri de filmare în magazin
Sitcomul este filmat într-un supermarket din Reseda, California, iar cumpărătorii care îi trec pragul servesc drept figuranţi în serial. John Lehr crede că supermarketul este un univers al comediei în sine, în care evenimentele nostime şi personajele inedite nu se opresc decât după ora închiderii. Şi nici atunci nu putem fi siguri că povestea se sfârşeşte.
LA FIMLĂRI Lecţia de improvizaţie
Interesant este că mare parte a scenariului se bazează pe improvizaţie, John Lehr mizând pe spontaneitatea şi umorul colegilor săi de platou. Actorii intrau în posesia scenariului detaliat scris de Lehr cu 10 minute înainte de filmare, astfel încât dialogurile dintre protagonişti deveneau adevărate teste de improvizaţie pe o temă dată.