Vești proaste pentru pensionari de la Comisia Europeană. Raportul de țară e limpede!
- Alexandru Toader
- 26 februarie 2020, 17:00
În urma legii votate de majoritatea PSD, cu privire la creșterea cu 40% a tuturor pensiilor începând de la 1 septembrie, se va ajunge automat la un deficit bugetar de 6,1% în 2021.
Potrivit unui raport de țară făcut public marți, creșterea cu 40% a tuturor pensiilor începând de la 1 septembrie va provoca „mare risc de sustenabilitate fiscală” în România, arată Comisia Europeană.
Raportul Comisiei Europene conține 90 de pagini, subiectul principal fiind creșterea abruptă a pensiilor de la 1 septembrie. Totodată, legea pensiilor va agrava și datoria publică, care, estimativ, va ajunge în 2030 la 90% din PIB (față de doar 35% în 2018).
„Eșecul adoptării unor măsuri de corecție în domeniul fiscal sau al unor măsuri de compensare ori amânare a creșterii pensiilor reprezintă un risc major de scădere a ratingurilor României”, se arată în raportul CE.
În acest raport de țară, corupția este listată ca „problemă majoră pentru mediul de afaceri din România” și avertizează asupra nivelului scăzut de investiții în infrastructura de transport și în activitățile de cercetare și dezvoltare.
Rapoartele de țară se axează pe patru dimensiuni: durabilitatea mediului, creșterea productivității, echitatea și stabilitatea macroeconomică.