Turcan a mai spus că la acest fond ar putea să se mai adauge sume importante din fonduri europene.

„În condiţiile dificile pe care trebuie să le acoperim cu bugetul de stat pe anul 2020, încercăm ca tot ceea ce înseamnă bani direcţionat spre educaţie, cumulat, să fie minim 5% din PIB. (…) Aşadar, buget de stat cu fondurile europene să aloce educaţiei minim 5% din PIB. (…) Pe partea de fonduri europene avem o prioritate zero în ceea ce priveşte finanţarea Educaţiei. Fondurile europene sunt o prioritate şi vom anunţa sistematic deblocarea fondurilor europene pe proiecte educaţionale”, a declarat Raluca Turcan

De asemenea, Raluca Turcan susţine că generalizarea after school-ului este unul dintre proiectele care au prioritate în perioada următoare

„After school în România – avem intenţia şi voinţa să îl generalizăm în toate şcolile din România pentru toţi elevii şi nu doar în şcoli ci şi în spaţiu privat pentru că el funcţionează pe bază de voucher educaţional într-o finanţare cumulată fonduri europene cu buget de stat”, a explicat vicepremierul.

Pe de altă parte, Raluca Turcan a susținut că nu își poate asuma angajamentul ca în următorul an școlar să nu mai existe în România unități de învățământ cu toalete în curte.

„Îmi este greu să îmi iau acest angajament. Ar fi minunat să reușim în câteva luni ce nu au reușit alții în 30 de ani”, a mai spus Raluca Turcanl, potrivit b1.ro

Te-ar putea interesa și: