Veste bună pentru angajaţii din privat: salariile au crescut cu 9%

Veste bună pentru angajaţii din privat: salariile au crescut cu 9%

În luna septembrie a acestui an, salariile angajaţilor din mediul privat s-au majorat cu 9% comparativ cu intervalul similar din 2009.

Firmele din domeniile mai puţin afectate de criză au reînceput angajările, iar cele care au reuşit să se adapteze noilor condiţii de piaţă au găsit soluţii pentru creşterea veniturilor angajaţilor proprii, se arată într-un studiu realizat de PayLogic.

'''Creşterea veniturilor s-a făcut nu neapărat prin mărirea salariilor, cât prin ''conectarea'' acestora la performanţele companiilor şi eficienţa angajaţilor'', se arată în documentul citat.

De asemenea, în studiu se arată că decizia Guvernului de a verifica strict modul în care se acordă concediile medicale a determinat reducerea drastică a acestora.

Ca urmare a creşterii numărului de angajaţi şi a diminuării activităţii, s-a redus şi numărul orelor suplimentare prestate de angajaţi. În plus, un nou salariat poate prelua povara orelor suplimentare care revine unui număr de peste angajaţi.

''Fluctuaţia de personal s-a redus dramatic, fapt ce arată, nu numai, că angajaţii se tem încă să facă o schimbare, în contextul economic actual, dar şi că semnalul pozitiv dat de companii prin creşterea veniturilor a dus la creşterea încrederii angajaţilor în companiile în care activează'', se arată în document. Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.846 lei în luna august 2010, cu 1,2% mai mic faţă de luna precedentă. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1339 lei, în scădere faţă de luna anterioară cu 16 lei (-1,2%).

Septembrie 2010 vs. Septembrie 2009

  • Numărul mediu de angajaţi a scăzut cu 5%
  • Venitul mediu per angajat a crescut cu 9%
  • Valoarea primelor a crescut cu 48%
  • Fluctuaţia de personal a scăzut cu 92%
  • Numărul de ore suplimentare a scăzut cu 38%
  • Numărul de zile de concediu medical a scăzut cu 40%

Septembrie 2010 vs. Ianuarie 2010

  • Numărul mediu de angajaţi a scăzut cu 2%
  • Venitul mediu per angajat a crescut cu 4%
  • Valoarea primelor a crescut cu 38%
  • Fluctuaţia de personal a scăzut cu 77%
  • Numărul de ore suplimentare a scăzut cu 27%
  • Numărul de zile de concediu medical a scăzut cu 23%

Ne puteți urmări și pe Google News