Așa cum au făcut-o cu câteva săptămâni în urmă pentru sistemul de luptă aeriană al viitorului (SCAF), deputații comisiei de buget a Bundestag-ului (camera inferioară a Parlamentului german) au aprobat banii necesari pentru finanțarea studiului definirea arhitecturii Main Ground Combat System (MGCS), adică viitorul tanc franco-german.

Chiar dacă nu s-au putut întâlni fizic, marți, ministrul francez al Apărării, Florence Parly și omologul ei german, Annegret Kramp-Karrenbauer, au semnat acordul cadru care definește organizarea proiectului MGCS, dar și structurile însărcinate să-l gestioneze.

Managementul de proiect al MGCS va reveni Oficiului federal al echipamentelor, tehnologiilor de informații din cadrul Bundeswehr, în timp ce al SCAF a fost încredințat Direcției generale a armamentului din Franța.

„Arhitectura sistemului este o condiție prealabilă pentru dezvoltarea unui demonstrator tehnologic cu care pot fi verificate cerințele germane și franceze pentru MGCS”, a precizat ministrul german al Apărării, pentru care „Germania și Franța trimit un semnal important pentru cooperarea europeană în domeniul apărării”cu acest proiect.

În ceea ce privesc contractele „care vor fi încheiate” ca parte a acestui studiu, ele se vor baza pe o finanțare împărțită 50% de Franța și 50% de Germania, scrie Zone Militaire.

La proiectul MGCS participă Rheinmetall și joint-venture-ul KNDS, format din Krauss-Maffei Wegmann (KMW) și Nexter Systems.

Pentru ca distribuția 50-50 să fie respectată între cele două țări, s-a decis împărțirea studiului de arhitectură în 9 loturi, care vor fi alocate în mod egal între producătorii în cauză.

După cum a explicat Stéphane Mayer, CEO al Nexter, MGCS va fi „mult mai mult decât un tanc”, deoarece va fi un „adevărat sistem complet de luptă terestră, care va răspunde, grație unei serii impresionante de inovații, nevoilor superiorității terestre de la intrarea în serviciu, prevăzută în 2035. „Ținând cont de durata programelor de armament, va fi sistemul major al secolului XXI”, a adăugat el.

MGCS va înlocui tancurile german Leopard 2 și francez Leclerc. De notat că Polonia și Italia s-ar putea alătura acestui program.