Vasile Blaga despre Emil Boc: Fiecare răspunde pentru funcția sa

Vasile Blaga despre Emil Boc: Fiecare răspunde pentru funcția sa

Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat că s-ar fi așteptat ca o parte importantă din conducerea PDL să se fi dus de dimineață la Reșița, pentru a vedea cine preia conducerea filialei Caraș-Severin după demisia lui Sorin Frunzăverde din partid.

"Cineva trebuia să fie acolo, să vedem la cine rămâne cheia şi ştampila organizaţiei. Lucrurile acestea nu s-au întâmplat, deci sunt şi lucruri de corectat şi în activitatea noastră. Domnul Boc sau domnul Oltean ar fi trebuit să fie astăzi (miercuri - n.r.) la Reşiţa, pentru că, până la urmă, cu dânşii a negociat domnul Sorin Frunzăverde atunci când a acceptat şi a intrat în Biroul Permanent Naţional ca prim-vicepreşedinte", a declarat Vasile Blaga, conform mediafax.ro. Acesta a apreciat că PDL are nevoie de unitate mai mult ca oricând. Întrebat dacă Emil Boc ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al PDL, Blaga a fost rezervat. "Nu eu hotărăsc asta. Fiecare poartă răspunderea funcţiilor pe care le are", a declarat preşedintele Senatulu Blaga îi dă parțial dreptate lui Frunzăverde

Acesta s-a declarat dezamăgit de plecarea lui Frunzăverde, deși s-a declarat parțial de acord cu criticile acestuia. "(...) pot fi de acord cu foarte multe dintre cele spuse de Sorin Frunzăverde, şi nu le spune pentru prima dată. Dacă ţineţi minte, lucrurile acestea el le-a spus şi în timpul campaniei interne din partid, deci nimic nou, despre centralizarea bugetului şi o spune că pe de-o parte vrem descentralizarea, pe de altă parte în unele ministere bugetul s-a centralizat chiar mai rău decât pe vremea lui Văcăroiu, sunt de acord cu el aici", a spus Blaga. Totuși, acesta a apreciat că președintele CJ Caraș-Severin nu trebuia să plece din partid. "Puteam contribui la renaşterea partidului şi el ar fi putut să o facă. Eu cred că îi datorăm mult Partidului Democrat, şi eu, şi el, şi alţii. Până la urmă, şi Sorin Frunzăverde a ajuns de trei ori ministru promovat de Partidul Democrat şi de aceea, pe de-o parte, îmi pare rău că a plecat", a afirmat Blaga. "Sorin a fost un om foarte iubit în partid şi asta mă miră, nu ştiu cum va construi el dreapta în USL pentru că, să nu uităm, sunt oameni de stânga acolo, foarte puternici", a spus Blaga. CITIȚI ȘI:

  • Emil Boc despre Sorin Frunzăverde: Un pedelist adevărat nu-și vinde sufletul
  • Frunzăverde în gazeta lui Voiculescu: De la "exponent al mafiei PDL" la "voce clară și minte lucidă"
  • Frunzăverde explică plecarea din PDL: "Ne e frică să mai vornim la telefon"
  • Cezar Preda: Frâiele PDL să fie preluate de grei

Ne puteți urmări și pe Google News