VANDALISM la Consulatul Chinei din San Francisco. INCENDIU DEVASTATOR după ce un ATACATOR a aruncat două găleţi cu BENZINĂ pe UŞĂ | VIDEO
- Silvana Chiujdea
- 2 ianuarie 2014, 18:24
Consulatul Chinei din San Francisco a fost vizat, miercuri, de un incendiu declanşat intenţionat, care a provocat importante pagube materiale, a anunţat purtătorul de cuvânt al consulatului. Oficialii chinezi le cer autorităţilor americane să protejeze personalul diplomatic, transmite AFP.
Un atacator a aruncat "două găleţi cu benzină pe uşa din faţă a consulatului şi i-a dat foc", miercui, la ora locală 21.25 (joi, 07.25 ora României), provocând "pagube importante", a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat publicat pe site-ul de Internet al consulatului, relatează Mediafax.
Poliţia şi pompierii din oraş, precum şi serviciile de securitate diplomatică ale Departamentului de Stat american au reacţionat rapid, potrivit aceleiaşi surse.
Înainte de a da foc, autorul a parcat o camionetă în faţa consulatului, a adăugat purtătorul de cuvânt, care nu a oferit alte detalii. Nu se ştie dacă persoana respectivă este bărbat sau femeie sau care sunt motivaţiile care au împins-o să comită acest act.
Poliţia americană a confirmat pentru AFP că anchetează incidentul.
Purtătorul de cuvânt chinez a condamnat în comunicatul său "un act nedemn", care reprezintă o "ameninţare pentru securitatea personalului consular şi locuitorii din vecinătate".
"Le cerem autorităţilor americane să ia toate măsurile necesare pentru a asigura o protecţie adecvată personalului şi clădirilor consulare chineze şi să aducă în faţa justiţiei vinovatul cât mai repede posibil", a mai spus acesta. <object width="620" height="465"><param name="movie" value="//www.youtube.com/v/ZOfNml4S6lU?hl=ro_RO&version=3"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="//www.youtube.com/v/ZOfNml4S6lU?hl=ro_RO&version=3" type="application/x-shockwave-flash" width="620" height="465" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true"></embed></object>