Valoarea tichetelor de masă crește cu 5 lei. Ce îți mai poți cumpăra cu acești bani
- Bianca Ion
- 4 noiembrie 2025, 21:53
tichete de masa / Sursa Foto: Arhiva EVZLiderii coaliției de guvernare au ajuns la un acord privind majorarea valorii tichetului de masă la 45 de lei brut, o creștere cu doar cinci lei față de nivelul actual de 40 de lei. Decizia va fi inclusă în pachetul de măsuri economice care se discută în paralel cu reforma administrației publice, au declarat surse politice.
Noua valoare este mai redusă decât propunerea vehiculată anterior – 50 de lei – și „eflectă o abordare mai precaută a Guvernului, care încearcă să limiteze impactul asupra bugetului de stat într-un context fiscal tensionat”. Ministerul Finanțelor a avertizat că o majorare mai mare ar fi generat un cost suplimentar de peste un miliard de lei anual.
Crește valoarea tichetului de masă din 2026
Sursele citate susțin că noul prag va fi aplicat începând cu anul 2026, după adoptarea actelor normative necesare. Tichetele vor rămâne supuse aceluiași regim fiscal – impozit pe venit și contribuție la sănătate (CASS) –, fără contribuție la asigurările sociale.
Valoarea de 45 de lei este considerată un compromis între solicitările sindicatelor, care au cerut o creștere consistentă pentru a compensa inflația, și poziția Finanțelor, care a insistat asupra disciplinei bugetare. „Scopul este să oferim o ajustare sustenabilă, fără presiune suplimentară asupra cheltuielilor publice”, au explicat surse guvernamentale.

Guvernul României. Sursă foto: gov.ro
Puterea de cumpărare a salariaților, principalul argument
Creșterea vine pe fondul presiunilor constante din partea sindicatelor, care au reclamat că tichetele de masă nu mai au valoarea reală de acum doi ani, din cauza scumpirilor la alimente și utilități. În același timp, mediul de afaceri a solicitat o tranziție clară și predictibilă, pentru a putea actualiza contractele colective de muncă fără dezechilibre.
Guvernul promite că măsura va fi aplicată uniform, fără diferențieri între sectoare, pentru a asigura echitatea între angajați. Ordinul comun al Ministerului Muncii și al Ministerului Finanțelor care va stabili valoarea nominală actualizată este pregătit să intre în vigoare la începutul anului fiscal viitor.
Deși acordul politic este aproape final, sindicatele urmează să fie consultate din nou săptămâna viitoare. Reprezentanții acestora avertizează însă că majorarea propusă este insuficientă și nu acoperă pierderea de putere de cumpărare.
Potrivit calculelor sindicale, un angajat care primește tichete la valoarea maximă ar urma să beneficieze de o creștere netă de doar 80–100 de lei lunar, în funcție de numărul zilelor lucrătoare.
Ultima creștere a avut loc la începutul lui 2025
Precedenta ajustare a valorii tichetelor de masă a fost aplicată la începutul anului 2025, când plafonul a fost stabilit la 40,18 lei. De atunci, confederațiile sindicale au cerut ca această sumă să fie actualizată periodic în funcție de indicele prețurilor de consum, argumentând că tichetele reprezintă „unul dintre puținele instrumente prin care statul poate sprijini direct salariații, fără a dezechilibra sistemul de salarizare”.
Prin această nouă decizie, coaliția transmite un semnal de echilibru între necesitatea de a proteja veniturile angajaților și angajamentul de a menține sub control deficitul bugetar.