Zbor low cost si cazare de 3 stele in centrul Atenei sunt preferintele clientilor on-line ai agentiilor.
Romanii sunt conservatori in materie de vacante. Platesc mai mult pentru sejurul visat, insa destinatiile preferate nu s-au schimbat foarte mult fata de anii trecuti. Atena continua sa fie orasul spre care se indreapta cei mai multi dintre turistii romani care-si rezerva vacantele on-line, urmata la mica distanta de capitala Spaniei, Madrid, potrivit datelor agentiei de turism on-line Vola.
Daca anii trecuti Cairo figura frecvent in topul celor mai cautate orase pentru vacante, anul acesta tot mai multi romani au ales Amsterdam, care a devenit al treilea cel mai vizitat oras din strainatate.
Marile capitale europene - Paris, Londra, Viena - se amesteca in clasament printre destinatii mai exotice, asa cum sunt Istanbul (Turcia) si Larnaca (Cipru).
Hotel de 3 stele, obligatoriu central
Majoritatea turistilor romani se uita in primul rand la pret, atunci cand isi aleg hotelul in care vor fi cazati in vacanta. Asa se face ca rezervarile sunt facute in cea mai mare masura pentru hoteluri de trei stele. „Am observat insa ca nu mai conteaza doar pretul, ci si localizarea hotelului. Avem tot mai multi clienti care prefera hoteluri situate cat mai central”, explica proprietarul agentiei de turism on-line, Daniel Truica.
Regula nu se aplica insa pentru toti turistii romani, ci doar pentru cei care-si rezerva vacantele on-line. Daniel Truica explica de unde vin diferentele: „Clientii pe internet isi alcatuiesc propriile pachete turistice, pentru ca vor sa aiba control deplin asupra experientei lor ca turisti”. Prin comparatie, in agentiile traditionale cel mai bine vandute sunt pachetele „la raft”, cele pregatite in prealabil de tour-operatori, sustine acesta.
20% din plati se fac on-line
Turistii romani merg pe „mana” internetului atunci cand isi rezerva vacanta. Plata insa o fac tot prin modalitatile clasice - curier sau la sucursalele bancii cu care agentia are contract. Astfel, doar 20% dintre clientii Vola isi pregatesc vacanta 100% pe internet, ceea ce presupune rezervare si plata on-line. „Suntem inca la inceput in privinta platilor on-line, insa piata se educa rapid”, explica proprietarul agentiei de turism on-line.
AGENTIA CA AFACERE
100.000 de euro, ivestitia initiala Agentia de turism on-line Vola functioneaza din luna aprilie si a fost dezvoltata pe un proiect deja existent, de schimburi culturale pentru studenti in Statele Unite. Investitia initiala in afacere s-a ridicat la 100.000 de euro, bani care au fost cheltuiti pe dezvoltarea site-ului, licentele soft-ului pe care ruleaza sistemul, pe sistemul de gestiune al agentiei, pe licenta de la IATA (International Air Transport Association), pe echipamente si pentru promovare pe internet. „Noi avem sediul in centrul Bucurestiului, unde sunt foarte multe agentii de turism. Cand ma plimbam, studiind ceea ce credeam ca o sa ne devina competitie, mi-am dat seama ca nu avem nicio sansa sa infiintam o agentie traditionala. Asa ca ne-am orientat spre internet”, explica Daniel Truica.
Numai in aceasta luna, compania a facut afaceri de 200.000 de euro, in decembrie estimeaza ca va trece pe profit, iar in 2008 va ajunge la 3,5 milioane de euro in vanzari. Compania are acum 21.000 de clienti persoane fizice si 250 de companii.