V-ați încumeta să faceți turul Europei cu o Dacie din '69? Dănuț Crainiciuc o face
- Sergiu Rusu
- 22 mai 2012, 18:42
Suceveanul are șapte Dacii vechi acasă, întreținute perfect. Mașina cu care va face 5.000 km are 54 CP.
Proiectul îi aparţine unui sucevean, care şi-a pus în gând să plece la începutul lui iulie în călătoria vieții sale: 7.000 de kilometri prin Europa, cu cea mai bătrână Dacia 1300.
Mașina cu numărul 90 produsă de Dacia
Dănuţ Crainiciuc se va urca la volanul unei Dacii din 1969, un autoturism de care are grijă ca ochii din cap, fiind a 90-a Dacie ieşită de poarta uzinei de la Mioveni. Şi-a făcut deja traseul, iar bătrâna maşina românească va ajunge prin Ungaria, Austria, Germania, Belgia, Franţa şi Anglia. La Londra, suceveanul va participa la o întrunire „old timer” a tuturor colecţionarilor de maşini vechi, iar în oraşul francez Chartres are programată în program întrunirea Renault-iştilor, unde Dacia sa 1300 nu poate lipsi.
Trage cu 120 la oră pe autostradă
„Voi merge împreună cu soţia, care mă va ajuta să conduc, şi nu ne este deloc frică, din punct de vedere al maşinii. Deşi e veche de peste 40 de ani, credeţi-mă, unde merge orice maşină, merg şi eu cu Dacia. Are în bord maxim 145, iar pe autostradă circul lejer cu 120”, e optimist suceveanul. Costurile călătoriei pe care şi-a propus ajung la circa 2.500-3.000 de euro, astfel că pasionatul de Dacii caută şi sponsori, fiind decis să lipească sigla celor care îl vor ajuta pe maşina cu care va străbate Europa.
Are 9 mașini vechi de 50 de ani care merg impecabil
Dănuţ Crainiciuc are acasă o colecţie de şapte Dacii 1300, un Fiat 850 şi un Renault 12 Gordini, toate impecabile până la ultimul detaliu. La Mioveni, în „patria” Daciei, la organizarea expoziţiei aniversare „Dacia... paşi în timp”, cinci dintre cele şase maşini expuse au fost ale sale. „Sincer, această pasiune a mea este un mod de viaţă”, explică colecţionarul de Dacii 1300.