În deschiderea ședinței de plen a Senatului, unde a fost înaintată pentru dezbatere și vot final Legea grațierii, mai mulți deputați de la USR au intrat cu pancarte pe care scria „Respingeți Legea grațierii”.
"Sunt deputați sau circari, domnule senator Ghica, că nu-i știu foarte bine. Îi văd cu pancarte acolo", a declarat președintele de ședință, senatorul PSD Claudiu Manda.
Comisia juridică din Senat a decis, astăzi, întocmirea unui raport favorabil cu amendamente la proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.
În favoarea raportului au votat 5 senatori (PSD şi UDMR) şi 4 au votat împotrivă (PNL şi USR).
Articol în curs de actualizare.
Recomandările noastre