SURSE: Universitatea din Bucureşti a decis: Ponta a PLAGIAT. Presiuni la adresa universităţii. Ponta: "Nici eu nu mai ştiu ce am făcut"

SURSE: Universitatea din Bucureşti a decis: Ponta a PLAGIAT. Presiuni la adresa universităţii. Ponta: "Nici eu nu mai ştiu ce am făcut"

Membrii Comisiei de Etică, întrunită astăzi, au stabilit că lucrarea premierului reprezintă un plagiat. Informaţiile provin de la surse EVZ, dar nu sunt confirmate de universitate.

Este al doilea for care ia această decizie, după Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). De la începutul scandalului şi până acum, lucrarea a fost analizată de trei organisme: două dintre ele s-au pronunţat oficial, CNATDCU şi Comisia de Etică a universităţii, iar cea de-a treia, neoficial. Este vorba de Consiliul Naţional de Etică, aflat sub "umbrela" Ministerului Educaţiei, organism care a arătat, aseară, că Ponta nu a plagiat, dar că lucrarea lui conţine "deficienţe" în ceea ce priveşte citarea. UPDATE 20.50: Şi alte surse au confirmat pentru EVZ că în Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti verdictul dat în această seară a fost acela de plagiat. Mai mult, susţin sursele, s-a votat în unanimitate pentru acest verdict. Decizia din această seară urmează să fie validată mâine, în Senatul universităţii. UPDATE 17.41: Premierul, aflat astăzi la Chişinău, a cerut comisiilor care îi analizează lucrarea să decidă mai repede care e verdictul. "Să se mai hătărască între ei, că nici eu nu mai ştiu ce am făcut". Premierul a precizat însă că singurul organism îndreptăţit să îi analizeze lucrarea este Consiliul Naţional de Etică, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei. UPDATE 16.53: Surse EVZ precizează că discuţiile purtate astăzi în cadrul universităţii nu sunt cele finale. Universitatea a anunţat că nu va face astăzi nicio precizare privind deciziile luate. UPDATE 16.15: Informaţia privind decizia luată în cadrul Universităţii din Bucureşti a fost prezentată pe Realitatea TV şi confirmată de surse EVZ.Universitatea din Bucureşti a trimis însă un comunicat în care arată că nu s-a luat încă o decizie finală. Sursele EVZ au precizat că în ultimele zile s-au făcut presiuni asupra membrilor comisiei de etică, în aşa fel încât decizia luată să fie favorabilă premierului.  Dincolo de presiunile făcute direct la adresa membrilor comisiei, o ameninţare voalată a venit din partea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Aceasta a declarat, cu câteva zile în urmă, că, în cazul unei decizii de plagiat, Universitatea din Bucureşti îşi poate pierde şcoala doctorală. Iată cronologia evenimentelor: 29 iunie 2012: CNATDCU decide, cu unanimitate de voturi, că premierul a plagiat. Replica primului ministru a fost că această decizie exte "o execuţie în stil mafiot" 16 iulie 2012: Un raport neoficial al Comisiei tehnice din cadrul Consiliului Naţional de Etică arată că lucrarea premierului nu este un plagiat, dar arată că are câteva deficienţe în ceea ce priveşte citarea. 17 iulie 2012: Universitatea Bucureşti decide că premierul Victor Ponta a plagiat. Informaţia nu este oficială. VOM REVENI CU AMĂNUNTE. CITIŢI ŞI:

  • Verdictul favorabil lui Ponta, dat de o comisie dubioasă care nu s-a întâlnit niciodată. Dovezile primelor minciuni
  • Comisie a Consiliului naţional de Etică: Ponta NU a plagiat, lucrarea are doar "deficienţe"
  • Furtul lui Victor Ponta, între comiţii şi comitete. Ecaterina Andronescu ameninţă Universitatea din Bucureşti
  • Victor Ponta: "Voi demisiona dacă se dovedeşte că am plagiat"
  • Ziaristul de la El Pais redă CUVINTELE EXACTE prin care Victor Ponta a spus că-şi va da demisia dacă se dovedeşte plagiatul