Curtea de Apel de la Chişinău aprobă unirea cu România!
- Mihnea-Petru Pârvu
- 2 iulie 2012, 21:13
Partidul Naţional Liberal din Republica Moldova a câştigat procesul cu Ministerul Justiţiei moldovenesc. Astăzi, informează www.arena.md, Curtea de Apel a obligat Ministerul Justiţiei să admită înregistrarea noului statut al formaţiunii, care are drept obiectiv politic unirea Republicii Moldova cu România.
Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco aşteaptă să vadă dacă Ministerul Justiţiei va contesta decizia la Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova. ,,Ar fi o ruşine pentru guvernare dacă vor face acest lucru", a declarat Vitalia Pavlicenco. Partidul Naţional Liberal a depus cererea de chemare în judecată pe 21 martie, pe motiv că Ministerul Justiţiei a refuzat modificarea statutului formaţiunii pentru că ar fi încălcat suveranitatea Republicii Moldova. Prima instanţă a dat câştig de cauză Ministerului Justiţiei. La începutul lunii martie, Oleg Efrim, ministrul Justiţiei, a sesizat Curtea Constituţională privind iniţiativa Partidului Naţional Liberal de a introduce în statutul său obiectivul unirii Republicii Moldova cu România. Instituţia a solicitat interpretarea articolului 41, alineat 4, din Constituţie, care prevede că partidele care militează împotriva independenţei şi suveranităţii statului sunt neconstituţionale. Deocamdată, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat pe marginea acestei chestiuni.