Unde ar trebui să lucreze medicii: numai la stat sau numai la privat?

Unde ar trebui să lucreze medicii: numai la stat sau numai la privat?

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, va pregăti un proiect de lege, prin care medicii să fie obligaţi să aleagă: fie lucrează exclusive pentru stat, fie la privat. Colegiul Medicilor spune că restricţia ar fi neconstituţională şi, în final, ar lovi tot în pacienţi.

Ideea ministrului Sănătăţii a pornit de la faptul că şeful Maternităţii Giuleşti, locul unei tragedii inimaginabile până la începutul acestei săptămâni, doctorul Bogdan Marinescu, lucrează atât în sistemul de stat, cât şi în sistemul privat. În aceste condiţii, spune ministrul, medicii care lucrează şi în spitale de stat şi în clinici private obligă pacienţii să plătească pentru consultaţii sau investigaţii în sistemul privat.

Medicii spun că ideea ministrului nu este una foarte bună, deoarece nimeni nu poate forţa un pacient să se trateze şi în mediul privat. În plus, medicii buni se vor orienta către mediul privat, întrucât acolo sunt remuneraţi pe măsura efortulului lor, iar condiţiile de muncă sunt incomparabil mai bune decât cele din spitale.

Cu şi mai puţini medici, sistemul public va fi sufocat, crede profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor. De exemplu, pentru a fi consultat de medicul de familie, pacientul trebuie să îşi facă programare, pentru că medicul poate primi un număr fix de pacienţi zilnic. Dacă programul este deja fixat, pacientul trebuie să aştepte până se găseşte o zi mai liberă sau să meargă la urgenţă, unde deficitul de personal îşi spune cuvântul.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cu actualele modificări din sistemul public de sănătate, poţi să ajungi la specialist şi după 3 luni, când poate fi prea târziu. Să nu uităm că în sistemul public suntem obligaţi să achiziţionăm cele mai ieftine aparate şi reactivi, iar medicii au emoţii dacă analizele făcute pacienţilor vor reflecta realitatea. la privat nu poţi să faci aşa ceva, pentru că te sancţionează clientul automat", spune doctorul Astărăstoae.

De asemena, dacă vor fi puşi să aleagă între a-şi exercita profesia exclusiv în sistemul medical de stat sau în cel privat, medicilor li se va încălca dreptul la muncă.

"Nu văd cu ce îi deranjează că cineva lucrează şi în timpul liber. Este doar o încercare de a abate atenţia de la adevăratele probleme ale sistemul de sănătate", conchide preşedintele Colegiului Medicilor. Unde ar trebui să lucreze medicii: numai la stat sau numai la privat?