Undă verde pentru tratamentul-minune al lui Trump. Investiție de milioane de dolari
- Marinela Sârbu
- 11 octombrie 2020, 19:04
Guvernul Statelor Unite a atribuit companiei AstraZeneca suma de 486 de milioane de dolari pentru dezvoltarea şi furnizarea a până la 100.000 de doze de tratament cu anticorpi pentru Covid-19, o clasă similară cu a medicamentului cu care a fost tratat preşedintele Donald Trump.
Acordul, convenit în cadrul programului Operation Warp Speed al administraţiei Trump, este pentru dezvoltarea unui cocktail cu anticorpi monoclonali care poate preveni Covid-19, mai ales în cazul populaţiei cu vârste de peste 80 de ani, aflată în categoria de risc ridicat, a anunţat Departamentrul pentru Sănătate şi Servicii Umane al SUA, informează Reuters, preluat de news.ro.
Tratamentul a ajuns în centrul atenţiei după ce Trump a fost tratat cu medicamentul cu anticorpi al companiei Regeneron Pharmaceuticals, săptămâna trecută. Preşedintele a publicat şi un video pe Twitter, în care i-a lăudat beneficiile.
Într-o convorbire telefonică făcută publică vineri, un oficial important din domeniul sănătăţii a spus că guvernul american se aşteaptă să pună la dispoziţie, gratuit, peste 1 milion de doze de tratament cu anticorpi pentru pacienţii bolnavi de Covid-19 similar cu cel administrat lui Trump.
Regeneron şi Eli Lilly au solicitat Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente a SUA autorizaţii pentru utilizarea în regim de urgenţă a tratamentelor cu anticorpi.
AstraZeneca a anunţat că intenţionează să furnizeze până la 100.000 de doze începând cu sfârşitul anului 2020 şi că guvernul SUA ar putea achiziţiona o cantitate suplimentară de până la un milion de doze în 2021, în baza unui acord separat.
În luna iulie, Regeneron a semnat un acord de 450 de milioane de dolari, în cadrul Operation Warp Speed, pentru furnizarea unor doze suficiente ale tratamentului cu anticorpi REGN-COV2 pentru a trata în jur de 300.000 de persoane.
Eli Lilly a anunţat vineri că nu a semnat un acord cu Operation Warp Speed.
AstraZeneca intenţionează să evalueze tratamentul AZD7442, care este un cocktail de doi anticorpi monoclonali, în cadrul a două studii clinice. Un studiu va evalua siguranţa şi eficacitatea tratamentului experimental pentru a preveni infecţia timp de până la 12 luni la aproximativ 5.000 de participanţi, în timp ce al doilea va evalua tratamentul preventiv post-expunere la aproximativ 1.100 de participanţi.