Una dintre favoritele de la "Fabrica de staruri" a fost eliminată
- Monica Lungu
- 28 mai 2012, 15:57
Lorena, una dintre concurentele cotate cu cele mai mari şanse la marele premiu în concursul "Fabrica de staruri" a fost eliminată, duminică, de către public.
Telespectatorii au preferat-o pe Maria, care a devenit cea de-a şaptea finalistă a show-ului, cu 51,12% din voturi. Piesa care i-a adus Mariei câştigul duelului a fost "Underneath Your Clothes" a Shakirei. Lorenei, în schimb, i s-a prezis o carieră în muzică. "Povestea asta nu e numai cântec. Felul în care stai... la un moment dat te-ai întors spre tine… Tu ai o problemă cu tine, ai o nemulţumire faţă de tine însăţi. Când ţi-o rezolvi, atunci şi vocea ta va suna", i-a spus Andrei Gheorghe concurentei. Juraţii au căzut de acord că Maria şi Lorena, concurentele aflate la duel, au cântat mai bine decât în ediţia precedentă. În timpul concursului s-au difuzat şi imagini de la concertul pe care concurenţii l-au susţinut vineri, într-un mall din Chişinău. În plus, membrii trupei Zdob şi Zdub au cântat alături de fetele din "Fabrica de staruri". Cei şapte finalişti, Maria, Arpi, Irina, Alex, Andi, Vlad şi Doina pot câştiga 50.000 de euro şi un contract cu o casă de discuri. Duminica viitoare va fi ales, prin votul publicului, câştigătorul show-ului "Fabrica de staruri". Concursul este difuzat pe TVR 1 şi postul moldovenesc Prime TV.