Un terorist al Al-Qaeda îşi bate joc de Donald Trump. “Noul nebun de la Casa Albă a primit o lovitură dură la prima ieşire pe teren”
- Dodo Romniceanu
- 7 februarie 2017, 11:55
Misiunea Navy Seal, forţele speciale ale Marinei SUA, de la sfârşitul lunii ianuarie din Yemen, urmărea capturarea sau eliminarea liderului Al Qaeda din Peninsula Arabă, Qassim al-Rimi, care însă a scăpat nevătămat şi transmite acum mesaje batjocoritoare la adresa lui Donald Trump, preşedintele SUA, calificându-l drept “noul nebun de la Casa Albă”.
NBC News, care citează surse militare, informează că teroristul Qassim al-Rimi este încă în viaţă, în ciuda raidului Navy Seal, care s-ar fi soldat cu mai mulţi morţi, de o parte şi de alta.
Considerat al treilea cel mai periculos terorist al lumii, Qassim al-Rimi a demonstrat că este în viaţă printr-o înregistrare audio în care afirmă “noul nebun de la Casa Albă tocmai a primit o lovitură dură în chiar prima ieşirea pe teren”. Al-Rimi mai susţine că în timpul raidului mai mulţi soldaţi americani au fost ucişi sau răniţi.
Nu este clar unde se afla al-Rimi în timpul raidului, dar forţele de securitate din Yemen susţin că, în urma unei operaţiuni derulate în provincia centrală al-Bayda, au fost ucişi trei lideri importanţi ai al-Qaeda, Abdul-Raouf al-Dhahab, Sultan al-Dhahab şi Seif al-Nims. Familia al-Dhahab este considerată un aliat important al filalei al-Qaeda din Yemen, concentrată mai ales în regiunea al-Bayda.
Planurile de întărire a măsurilor de luptă contra terorismului din Yemen datează din vremea administraţiei Obama, fiind însă pasate administraţiei Trump. Secretarul Apărării din SUA, James Mattis, i-ar fi comunicat preşedintelui Trump că eliminarea/capturarea lui al-Rimi ar fi o “schimbare de tactică” pe care administraţia Obama nu şi-a permis s-o pună în aplicare.
Deşi iniţial a susţinut că o operaţiune militară derulată în Peninsula Arabă împotriva al-Qaeda a fost încununată de succes, nici Casa Ală, nici Pentagonul nu au vrut să comenteze ultimele informaţii cu privire la eşecul din Yemen.
Potrivit Daily Mail, cel puţin 60 de militari american, alături de 20 de membri ai forţelor speciale din Yemen şi Emirate, au participat la această operaţiune soldată cu moartea ofiţerului american William 'Ryan' Owens.