Un român face greva foamei în Italia

Un român face greva foamei în Italia

Adrian Cedrechi, de 38 de ani, a intrat în greva foamei. Motivul protestului său este neplata salariului, de mai bine de patru luni, de către firma la care lucra în Italia. În acest moment, compania este în faliment.

Românul a ales, pe 27 noiembrie, să protesteze împotriva firmei la care era angajat şi să atragă, în acest mod atenţia autorităţilor diplomatice române cu privire la situaţia sa.

Stabilit în Italia de 14 ani, Adrian Cedrechi, care este de meserie instalator, este însurat şi are trei copii. Situaţia sa este cu atât mai dificilă cu cât nu a mai plătit chiria apartamentului în care locuieşte, nici facturile la utilităţi. Astfel, datoriile sale au crescut considerabil în ultimele săptămâni.

Acestă situaţie este confirmată şi de Asociaţia românilor din Italia. Contactată de Adrian, aceasta a menţionat că va acorda sprijin în rezolvarea situaţiei. Ambasada României din Italia a fost anunţată şi urmează ca în zilele viitoare să se ofere un răspuns în ceea ce priveşte alternativele pe care românul le are.

Atât soţia sa, cât şi membri ai comunităţii de români care ştiu de acest caz au încercat să-l convingă pe protestatar să renunţe la greva foamei, dat fiind faptului că echipa medicală de la Spitalul de Urgenţă din Pavia ce îi monitorizează starea de sănătate, precizează că aceasta se agravează pe zi ce trece. Până în acest moment Adrian Cedrechi nu a renunţat la greva foamei.

Ne puteți urmări și pe Google News