Războiul din Ucraina schimbă controalele la granița cu Republica Moldova. Grănicerii ucraineni ar putea lucra pe teritoriul moldovenesc

Războiul din Ucraina schimbă controalele la granița cu Republica Moldova. Grănicerii ucraineni ar putea lucra pe teritoriul moldovenescSursa foto: Serviciul Vamal

Republica Moldova. Grănicerii ucraineni ar putea efectua controale de frontieră pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul unor puncte de trecere comune. Subiectul va fi discutat în timpul vizitei premierului Vasile Tofan la Kiev. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei.

Propunerea vine după ce mai multe puncte de trecere de pe teritoriul Ucrainei au fost distruse în urma atacurilor rusești. În aceste condiții, autoritățile celor două state caută soluții pentru a menține activitatea instituțiilor de frontieră și vamale. În același timp, acestea încearcă să reducă riscurile pentru angajații care lucrează în apropierea zonelor afectate de război.

Paun Rahovei, Transnistria

Sursa foto: Guvernul Republicii Moldova

Controale pe teritoriul Republicii Moldova, după distrugerea unor puncte de trecere din Ucraina

Ambasadorul ucrainean a declarat că mecanismul a fost convenit cu partea ucraineană și acceptat de autoritățile de la Chișinău. Diplomatul a mulțumit Republicii Moldova pentru că a permis continuarea controalelor pe teritoriul său, după ce infrastructura de frontieră din Ucraina a fost afectată de atacuri.

„Acest subiect se derulează, a fost convenit cu partea ucraineană și noi am acceptat acest lucru după ce pe teritoriul Ucrainei au fost distruse câteva puncte de trecere”, a declarat Paun Rohovei.

Potrivit ambasadorului, soluția ar putea fi pusă în aplicare în cadrul proiectelor privind punctele de trecere comune dintre Republica Moldova și Ucraina. Subiectul urmează să fie discutat în timpul vizitei oficiale a premierului Vasile Tofan la Kiev.

„Este în discuție și este foarte real de a-l realiza în cadrul acelor proiecte de puncte de trecere comune dintre Ucraina și Republica Moldova. Avem de curând o vizită oficială a domnului prim-ministru la Kiev. Se va discuta acest subiect și, în afară de acesta, vor fi și alte subiecte foarte interesante, care țin de interesele noastre și în domeniul energetic, și în cel al dezvoltării infrastructurii, care cu siguranță vor avea rezultat pozitiv”, a afirmat Paun Rohovei.

Astfel, discuțiile dintre cele două state vor viza atât organizarea controalelor la frontieră, cât și cooperarea în domeniul energetic și dezvoltarea infrastructurii.

Dornă Palanca

Sursa foto: Telegram

Ambasadorul Ucrainei: Întreaga regiune este expusă riscurilor

Posibilitatea ca grănicerii ucraineni să efectueze controale pe teritoriul Republicii Moldova ridică întrebări privind securitatea țării. Întrebat dacă această soluție ar putea pune în pericol cele două state, Paun Rohovei a declarat că întreaga regiune este expusă riscurilor din cauza războiului din Ucraina.

Diplomatul a subliniat că Republica Moldova se află la granița unui stat în care războiul continuă. Totuși, el consideră că punctele de trecere aflate pe teritoriul moldovenesc nu ar urma să fie atacate intenționat.

„Toată zona în care suntem și noi parte componentă e într-un pericol. Nu vreau acum să creez situație de frică, dar Republica Moldova se afla la granița unui stat cu război fierbinte. Punctele de trecere a Republicii Moldova se află pe un stat suveran, și nu cred că vor fi atacate intenționat, de asta și am găsit această soluție de un punct de frontieră comun”, a declarat ambasadorul.

Rohovei a avertizat și asupra creșterii riscurilor de securitate din regiune. Printre cauze se numără intensificarea atacurilor cu drone. Potrivit diplomatului, regiunea Odesa este expusă unor pericole mai mari și este atacată frecvent.

În acest context, efectuarea controalelor pe teritoriul Republicii Moldova ar putea permite continuarea activității instituțiilor vamale și de frontieră. Mecanismul ar deveni o soluție pentru funcționarea punctelor comune, în condițiile în care infrastructura ucraineană a fost afectată de atacurile rusești.

Atac cu drone Palanca

Susra foto: Protv.md

Republica Moldova și-a retras angajații din patru puncte de control comune

Pe 20 octombrie, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat că Republica Moldova și-a retras angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal din patru puncte de control comune aflate pe teritoriul Ucrainei.

Decizia a fost luată pentru a reduce riscurile generate de atacurile militare din apropierea frontierei. Autoritățile de la Chișinău discută acum cu partea ucraineană despre posibilitatea ca și grănicerii ucraineni să efectueze controalele pe teritoriul Republicii Moldova.

Retragerea angajaților moldoveni face parte dintr-un set de măsuri de securitate adoptate începând cu luna septembrie. Acestea au fost luate după mai multe incidente produse pe teritoriul Ucrainei, în apropierea imediată a punctelor de trecere a frontierei Republicii Moldova.

Potrivit ministrei, măsurile urmăresc protejarea personalului care activează în punctele de control expuse riscurilor. În unele cazuri, angajații au responsabilități mai mari, iar condițiile de muncă presupun riscuri suplimentare.

În prezent, în cele patru puncte vizate, autoritățile moldovenești efectuează controalele pe teritoriul Republicii Moldova. În același timp, reprezentanții Ucrainei își desfășoară activitatea pe teritoriul statului vecin.

Există însă și o excepție. La punctul de trecere Criva–Mămăliga, reprezentanții serviciului ucrainean de grăniceri activează deja pe teritoriul Republicii Moldova, la ieșirea din țară. Organizarea controlului la intrare urmează să fie asigurată.