Bucureşteanul Dan Murariu a câştigat în trei zile mai mult decât alţi sportivi într-un an.
Câştigătorul turneului de poker Unibet Open, desfăşurat în weekendul trecut în staţiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria, a fost Dan Murariu, un bucureştean de 27 de ani, domiciliat în cartierul Militari. Potul cel mare, de 150.705 euro, l-a câştigat, după trei zile de concurs, în faţa danezului Bjaerke Hensen, care a ridicat şi el 97.515 euro.
Piţi şi „Giovani” nu sunt profesionişti la poker
La întrebarea ce are de gând să facă cu banii câştigaţi, Dan Murariu a răspuns sec: „Joc poker în continuare, sunt jucător profesionist”. Tânărul pokerist a terminat ISE-ul la Iaşi şi, de patru ani, e jucător profesionist de Poker Texas Hold’em. A început cu pokerul pe internet şi de doi ani participă la turnee în toată Europa.
Întrebat dacă s-ar încumeta să joace poker cu gambleri celebri din lumea fotbalului precum Giovani Becali sau Victor Piţurcă, Dan Murariu, poreclit „Agentu’”, a zâmbit: „Ei sunt profesionişti la impresariat şi antrenorat. Pentru ei e un hobby. La poker alţii sunt profesioniştii...”.
Pe 21 iunie, Murariu urmează să plece la Las Vegas, unde s-a înscris la Campionatul Mondial de Poker. Anul trecut, premiul cel mare a fost de aproape opt milioane de dolari.
La turneu a participat şi Naşko Sirakov
Din cei 394 de jucători sosiţi din 27 de ţări, la main-eventul de lângă Varna au participat şi 14 români. Taxa de înscriere a fost de 1.650 de euro, dar unii dintre participanţi au primit un fel de wild-card de la organizatorii concursului, pentru traficul făcut la pokerul on-line. Încasările au fost estimate la 750.000 de euro, din care 220.000 fiind taxele încasate de statul bulgar.
Printre vedetele care au participat la turneul de la Grand Hotel Casino International s-au aflat şi fostul fotbalist bulgar Nasko Sirakov şi Kristian Sohlberg, campionul Finlandei la raliu. Dimitri Pantaleev, reprezentantul Unibet, a declarat: „Este posibil ca anul viitor să se organizeze un turneu de poker şi în România, dacă vor fi condiţiile necesare”.
Openul de la Nisipurile de Aur a fost al doilea dintr-o serie de cinci turnee. Primul s-a desfăşurat la Budapesta, iar următoarele vor avea loc la Praga, Valencia şi Paris, unde campionul nostru este, evident, aşteptat.