Un procuror rus şi soţia sa, împuşcaţi mortal în timp ce-şi duceau copilul la grădiniţă | VIDEO

Un procuror rus şi soţia sa, împuşcaţi mortal în timp ce-şi duceau copilul la grădiniţă | VIDEO

Un procuror şi soţia acestuia au fost împuşcaţi mortal în această dimineaţă, în timp ce-şi duceau copilul cel mic la grădiniţă. Femeia a murit pe loc, iar procurorul a decedat la spital, din cauza rănilor. Incidentul a avut loc în jurul orei 8.00, în regiunea Celiabinsk (Ural), la 1.900 de kilometri est de Moscova.

Martorii au povestit că în jurul orei 8.00 au auzit mai multe împuşcături. Asasinatul a avut loc la numai câteva minute după ce cuplul şi-a lăsat copilul la grădiniţă, la câţiva metri distanţă de instituţia de învăţământ, relatează publicaţia electronică chelyabinsk.ru. Focurile de armă au fost trase dintr-o maşină. Poliţiştii au pornit la scurt timp în urmărirea suspectului Aleksandr Bak (48 de ani), iar în momentul în care au reuşit să blocheze autoturismul pe şosea, bărbatul s-a sinucis, se precizează în comunicatul de presă al comisiei de anchetă.

Procurorul omorât, Oleg Uhin, conduce departamentul de economie şi protecţie a mediului la Parchetul din Celiabinsk. Soţia, Irina, sa ocupa o funcţie juridică. Cuplul avea doi copii minori.

Primele informaţii arată că asasinatul a fost legat de activitatea profesională a soţiei procurorului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În zonă s-au deplasat ministrul Afacerilor Interne al regiunii Celiabinsk, Skalunov Vladimir, procuror adjunct Andrey Potapov şi alţi oficiali din poliţie.

Imagini de la locul crimei: <object width="620" height="310" data="http://media.rugion.ru/m/?id=15170" type="application/x-shockwave-flash"><param name="id" value="player" /><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="quality" value="high" /><param name="bgcolor" value="#000000" /><param name="wmode" value="opaque" /><param name="src" value="http://media.rugion.ru/m/?id=15170" /></object>