Un polițist din Suceava s-a împușcat în cap, într-un poligon
- Iulia Moraru
- 4 septembrie 2024, 14:36
Botoșani. Un polițist local din cadrul Primăriei Suceava s-a împușcat în această dimineață în cap. Totul s-a petrecut în poligonul din localitatea Huţani, comuna Vlădeni, judeţul Botoşani.
Bărbatul de 54 de ani ar fi vizitat frecvent poligonul, participând adesea la sesiuni de tragere. De asemenea, întreaga scenă terifiantă s-a desfășurat chiar sub supravegherea atentă a persoanei care monitoriza activitatea din poligon.
Polițist din Suceava, mort după ce s-a împușcat în cap
Șocat, bărbatul a apelat de urgență numărul 112. La fața locului au sosit un echipaj SMURD cu medic, precum și mai multe echipe de poliție.
Echipa medicală a putut însă doar să constate decesul bărbatului. Supraveghetorul, care a asistat la sinucidere, se afla într-o stare de șoc la sosirea medicilor.
„Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru un pacient care a fost găsit în stop cardio-respirator, asistolă datorită unui traumatism cranio-cerebral important, produs în urma unei plăgi prin împușcare tentativă de suicid.
Pacientul prezenta leziuni care sunt incompatibile cu viața, substanțe cerebrale exteriorizate la nivelul locului unde a fost produs incidentul”, a transmis medicul primar în medicina de urgenţă Ramona Guraliuc, şef UPU SMURD.
O anchetă a fost deschisă în acest caz, pentru a stabili cu precizie circumstanțele în care respectivul polițist din Suceava și-a pus capăt zilelor, potrivit monitorulbt.ro.
Șef de post din Vâlcea, găsit mort în birou
De asemenea, la începutul lunii august șeful Postului de Poliţie Roşiile a fost găsit mort în sediul subunităţii pe care o conducea.
„În noaptea de 7 spre 8 august a.c., în jurul orei 2,30, dispeceratul (...) a fost sesizat prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că şeful Postului de Poliţie Roşiile a fost găsit decedat.
De îndată, s-a constituit o echipă operativă, care, împreună cu procurorul de caz, a stabilit că cele sesizate se confirmă, bărbatul fiind găsit inconştient pe canapeaua din interiorul postului de poliţie”, potrivit IPJ Vâlcea.
Primele investigații au indicat că polițistul de 28 de ani s-ar fi împușcat în cap folosind arma din dotare.
Acesta era absolvent al Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina, promoția decembrie 2017.