Un Pearl Harbor al Rusiei? Operațiunea „Pânza de Păianjen” și reacțiile propagandiștilor Kremlinului

Un Pearl Harbor al Rusiei? Operațiunea „Pânza de Păianjen” și reacțiile propagandiștilor KremlinuluiAvion rusesc lovit. sursa: Serviciul de informații al Ucrainei

Pearl Harbor al Rusiei. La sfârșitul săptămânii trecute, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a desfășurat un atac masiv și complex cu drone asupra unor baze aeriene din cinci regiuni ale Federației Ruse. Potrivit autorităților de la Kiev, „Operațiunea Pânza de Păianjen” a dus la eliminarea a 41 de aeronave rusești. Aceste cifre nu au fost confirmate din surse independente, însă amploarea atacului pare fără precedent. În România atacul a stârnit reacții de îngrijorare. Privind o escaladare a conflictului.

În tabăra rusă, reacțiile nu au întârziat să apară. Canalele de Telegram ale susținătorilor războiului au fost pline de indignare, ironie, teorii conspiraționiste și acuzații reciproce. Viziunile despre ce a însemnat cu adevărat atacul diferă însă profund, de la comparații cu Pearl Harbor, până la glume amare despre cauciucurile legate de aripile avioanelor.

Pearl Harbor a fost un atac militar surpriză lansat de Japonia împotriva Statelor Unite ale Americii în dimineața zilei de 7 decembrie 1941, care a avut loc în baza navală americană din Pearl Harbor, situată în arhipelagul Hawaii. A dus la intrarea SUA în al Doilea Război Mondial.

Este Pearl Harbor -ul Rusiei

Roman Alekhin, blogger pro-Kremlin, reacție amară: „Este Pearl Harbor-ul Rusiei. Să sperăm că vom răspunde cum a făcut și America – sau chiar mai dur.”

Oleg Țarev, fost lider separatist în Donbas, căutat de autoritățile ucrainene: „Mulți cred că vom reacționa dur acum, după ce aviația noastră strategică a fost lovită serios. Se spune că ar fi Pearl Harbor-ul nostru, dar eu nu cred. Flota Mării Negre a fost deja devastată – și ce-am făcut atunci? Am ripostat? Nu prea.”

Evgheni Popov, deputat în Duma de Stat și prezentator TV: „Pearl Harbor? Hai să ne calmăm. Din imaginile publice par să fi fost trei sau patru avioane. Nici măcar nu știm câte dintre ele erau operaționale și câte erau doar machete. Da, este grav și neplăcut. Cei responsabili trebuie trași la răspundere. Dar nu este Pearl Harbor. Răspunsul nostru ar trebui să fie propriul lor Pearl Harbor.”

Cauciucuri pe avioane? Comentarii sarcastice după imaginile atacului

Starshe Eddy, canal Telegram pro-război: „Mă întreb ce crede fiecare strateg NATO când vede imaginile cu bazele noastre. Probabil se întreabă de ce nu au funcționat cauciucurile auto legate de aripile bombardierelor Tu-95. Nu trebuiau ele să apere aeronava?”

Povernutie na voine, canal Telegram pro-Kremlin. Printre cele mai bizare justificări aduse de urmăritori pentru cauciucurile de pe avioane:

„Sunt pilot – e doar o manipulare ucraineană cu Photoshop.” „Sunt tehnician – e un trucaj făcut de corespondenți de război.” „Cauciucul nu arde.” „Anvelopele resping proiectilele.” „Protejează împotriva schijelor.” „Modifică semnătura radar.” „Au fost puse ca să moară ucrainenii de râs.”

Apatie în fața războiului? Critici dure din interior

Anastasia Kașevarova, fosta consilieră prezidențială și propagandistă: „Se comportă Rusia ca o țară aflată în război? Nici pe departe. Doar o minoritate luptă cu adevărat. Restul? Soldați care filmează avioane în flăcări râzând. Oamenii din armată, administrație, serviciile secrete, populația – nici nu se pot relaxa, pentru că n-au fost niciodată încordați. Este o trădare față de cei care chiar se sacrifică. Cei care pun bani proprii, construiesc sisteme de război electronic, drone, aparatură. Rusia trăiește pe spatele lor. Și când nu vor mai fi? Ce rămâne? O țară plină de lași și profitori.

Iar mâine? O să ne plângem că Ucraina e rea, poate-l scutură și Trump pe Zelenski, și o să prezentăm totul ca pe o victorie mediatică. Dar azi? Azi e zi liberă. Ziua Copilului. Timp pentru grătare și discursuri moralizatoare de tată beat. Și între timp, țara piere.”

Frustrare, sarcasm și frică de interdicții. Pearl Harbor

Roman Saponkov, blogger militar: „Atacul este periculos pentru că va duce la înăsprirea controalelor în domeniul civil – transporturi, depozite, tot. Noi legi, restricții… iar economia va resimți puternic aceste presiuni.”

Southern Front, canal pro-război: „Pariez că dronele FPV vor fi interzise în curând în comerțul civil.”

Romanov Light, canal Telegram: „Hai să dăm vina pe bloggeri și voluntari pentru atacul Ucrainei! Oricum suntem vinovați pentru toate. De ce să nu ne interzică să mai livrăm drone pe front? Să ne facă viața imposibilă, poate ne dăm bătuți.”

Platon Mamatov, militar și blogger: „Strategia cu bombardierele? Uitați-o. Vom câștiga oricum. Dar cum mai transportăm dronele? Până acum petreceam ore întregi explicând poliției. De acum? Nici nu vreau să mă gândesc. Le vom duce la misiune, da, dar la reparații sau la antrenamente? Cine știe.” Pearl Harbor

Haos în tabăra rusă după o lovitură dureroasă

Operațiunea ucraineană a reușit nu doar să lovească infrastructura aeriană strategică a Rusiei, dar și să dezvăluie fracturi interne adânci: paranoia, frustrarea, neîncrederea și apatia care domnesc în rândul celor care susțin deschis războiul. În timp ce autoritățile ruse evită să comenteze pe larg pierderile, propaganda se destramă în iritare și sarcasm.

Pentru Ucraina, această lovitură este o demonstrație de forță. Pentru Rusia, este o întrebare dureroasă: mai este cineva cu adevărat pregătit de război, scrie siteul Meduza.

Ne puteți urmări și pe Google News