Un ofiţer român şi-a pierdut viaţa pe o navă aflată în China, după ce a fost lovit în cap de două parâme. Lovitura a fost atât de puternică încât bărbatul a fost decapitat.
Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a anunţat, luni seara, că un ofiţer român şi-a pierdut viaţa pe o navă aflată într-un port din China după ce a fost lovit în cap de două parâme, fiind decapitat.
Sindicatul Liber al Navigatorilor a mai transmis că autorităţile din China fac cercetări cu privire la acest accident, iar familia marinarului ar trebui să primească un raport final despre eveniment.
“Pe o navă care se afla în China, în portul Qingdao, a avut loc un tragic accident care s-a soldat cu pierderea vieţii unui ofiţer român. NBP se afla la manevra pupa între două parâme încurcate care s-au întins în forţă lovindu-i casca şi capul acestuia.
Lovitura a fost aşa de puternică încât capul fost desprins de corp. Decesul a survenit pe loc. Autorităţile din China şi compania fac investigaţii în privinţa acestui tragic accident. Familia trebuie să primească un raport final în care să se descrie împrejurările în care a avut loc accidentul, cum s-a întamplat şi cine se face vinovat (dacă sunt vinovaţi)”, a anunţat Sindicatul Liber al Navigatorilor.
Un ofiţer român a murit decapitat într-un port din China
SLN a mai transmis un mesaj tuturor marinarilor cu privire la condiţiile de muncă: ”Tuturor navigatorilor - mare atenţie - munciţi în siguranţă ! Orice aspect care vă poate pune viaţa în pericol trebuie să o raportaţi sindicatului şi autorităţilor”.
Recomandările noastre