Un Obama pentru NASA

Un Obama pentru NASA

Charles Bolden (62 de ani) ar putea fi primul administrator de culoare al NASA, informează cotidianul „USA Today”. Fostul astronaut urmează să se întâlnească în cursul acestei zile cu Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, pentru a discuta despre poziţia rămasă vacantă la agenţia spaţială.

Fost general în Marina SUA, Bolden a ieşit de patru ori în spaţiu şi este descris drept un om „care gândeşte rapid şi un creator de echipe”. Această caracterizare i-a fost făcută de Joseph Dyer, preşedinte al Comitetului independet pentru siguranţa NASA.     

Funcţia de administrator al NASA a rămas vacantă după plecarea lui Michael Griffin, odată cu învestirea la Casa Alba a lui Barack Obama.

Bolden a efectuat prima misiune în spaţiu în 1986, la bordul navetei Columbia. Tot el a pilotat naveta Discovery care a plasat pe orbită telescopul Hubble în 1990 şi a participat la prima misiune spaţială ruso-americană, în 1994. De-a lungul timpului a ocupat mai multe funcţii în cadrul NASA, dintre care şi pe cea de administrator-adjunct la sediul de la Washington al agenţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News