Un mister geologic, descoperit întâmplător. Istoria planetei ar putea fi rescrisă
- Andreea Răzmeriță
- 17 iunie 2025, 14:47

O insulă misterioasă subacvatică, a fost descoperită în apele fluviului Rio Grande, din Statele Unite. Descoperirea neașteptată ar putea rescrie cărțile de istorie și geologie ale Pământului
Insula misterioasă subacvatică a fost descoperită accidental
Cercetătorii ar fi identificat insula misterioasă, scufundată de mii de ani, accidental în timp ce participau la cercetările și explorările din zonă, potrivit publicației Daily Galaxy. Insula a făcut parte odinioară dintr-o vastă regiune tropicală, susțin cercetătorii. Ascunsă sub apele fluviului timp de milenii, aceasta ar fi putut găzdui un habitat bogat, poate chiar casa unei civilizații dispărute. Specialiștii suspectează că zona ar putea păstra urme de vieță umană, însă sunt necesare investigații amănunțite pentru a confirma ipoteza specialiștilor. Descoperirea a fost realizată în timpul unui studiu geologic de rutină în zonă.
Specialiștii au descoperit că Insula are elemente rare ale Pământului
În timp ce continuau explorările din zona fluvială, cercetătorii au descoperit o concentrație neobișnuit de mare de elemente rare pământești, materiale și elemente chimice care sunt foarte rare, esențiale pentru tehnologiile moderne, precum mineralele folosite în electronice și energie verde.
Cercetătorii susțin că insula antică ar fi făcut parte dintr-o vastă regiune tropicală, iar zăcămintele majore care pot fi găsite pe teritoriul insulei, au stârnit un interes major.
Elementele rare ale pământului sunt esențiale în producția telefoanelor Smart, vehiculelor electrice și turbinelor eoliene, dar extragerea și procesarea lor este un proces dificil. Descoperirea unei noi surse de zăcăminte subacvatice, reprezintă o comoară pentru planetă și ar putea reduce presiunea asupra zăcămintelor deja exploatate.
Geologii consideră că insula ar putea fi casa unei civilizații dispărute
Geologii manifestă un interes deosebit față de posibila legătură dintre insulă și o civilizație antică dispărută. Schimbările climatice majore de-a lungul ultimului mileniu, au dus la dispariția multor societăți, iar această descoperire ar putea aduce informații importante despre modul în care oamenii interacționau cu mediul înconjurător.
Pe măsură ce certările de pe insulă avansează, specialiștii se concentrează pe importanța reală a insulei. Bogația în zăcăminte, o face o valoaroasă sursă pentru planetă, iar posibila descoperire a unei civilizații dispărute îi oferă o importanță aparte.
În lunile următoare, sunt planificate cercetări suplimentare, ce vor consta în scanări detaliate și săpături arheologice.