Un grup de 11 bihoreni, din care făcea parte și fostul deputat Lasca, achitat. Acuzați că clonau carduri

Un grup de 11 bihoreni, din care făcea parte și fostul deputat Lasca, achitat. Acuzați că clonau carduri

11 bihoreni printre care s-a aflat și fostul deputat Mihai Lasca au fost acuzați de constituirea și implicarea într-un grup infracțional organizat.

Falsificau carduri ca să facă cumpărături în străinătate

Scopul constituirii grupului ar fi fost acela de a falsifica carduri bancare pe care să le folosească pentru cumpărături în străinătate.Totul s-ar fi întâmplat, conform rechizitoriului, în perioada aprilie – iulie 2012. membrii grupului ar fi montat  aparatură tip skimming la Stuttgart, apoi în Slovacia, unde operațiunea a fost demascată de un trecător care a anunțat autoritățile.Tribunalul Bihor a hotarât ieri că gruparea scapă de procesul penal fiindcă a intervenit prescipția. Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea.

În dosar s-a dispus confiscarea specială a  unor cardurilor falsificate ridicate  în timpul anchetei, aparatură electronică și a  unor sume obținute din infracțiunile care au făcut obiectul procesului.Un orădean, Constantin Eduard, care acționa și în Olanda ar fi fost coordonatorul grupării. El, împreună cu alți doi bărbați,  erau responsabili cu obținerea datele necesare falsificării cardurilor. În acest scop, gruparea monta aparatură de tip skimming pe ATM-uri din străinătate, de unde erau furate datele cardurilor folosite de clienți pentru retragerea de numerar.Datele ajungeau la alți membri ai grupării care se ocupau de clonarea cardurilor.

Achitări în serie, în Olanda și România

Alin Ojog, care trăia în Olanda deținea echipamente hardware şi software folosite la falsificarea cardurilor bancare.Alți memmbrii ai grupări făceau cumpărături cu cardurile. În timpul anchetei s-a descoperit acasă la Sorin Sasu, membru al grupării că, pe lângă echipamente software pentru inscripționarea benzilor magnetice ale cardurilor, acesta deținea și fişiere  cu datele a peste 100 de carduri. Unul dintre membrii grupării, acuzat de punerea în circulație a două carduri falsificate, Constantin Sîrbu a fost achitat în Olanda, în octombrie 2022.

Fostul parlamentar Mihai Lasca, actualmente lider al Partidului Patrioților Români, e prezent în dosar în urma legăturii pe care a avut-o cu un membru al rețelei, orădeanul Ioan Bejușcă. Lasca, Bejuscă și alte două persoane  au fost acuzați că în 2021 au organizat un grup al cărui scop a fost „identificarea şi racolarea de persoane de origine afro-asiatică pe care să le călăuzească sau transporte în vederea trecerii ilegale peste frontiera de stat a României în Ungaria şi apoi în ţări din Occident”.În calitate de parlamentar, Mihai Lasca a fost judecat de ICCJ  și a fost achitat fiindcă fapta de care a fost acuzat nu este prevăzută de legea penală.

Ne puteți urmări și pe Google News