Radicalismul provocator, riscant al autorului, care a fost și un publicist politic combativ, a scandalizat și a contrariat – apreciază criticul literar Paul Cernat.

Timp de mai mulți ani, cota scriitorului-savant (afin cu Borges și Eco), discipol favorit și eretic al lui Mircea Eliade, a crescut până la proporții legendare, iar exegeza și editarea operei sale au luat un avânt spectaculos (prin devotamentul surorii și cumatului său, Tereza și Dan Petrescu) – mai notează distinsul critic.

Despre eros și magie

„În ultima vreme, interesul pare să se fi diminuat mult – din varii motive. Dincolo de mitizări și controverse, relevante și ele pentru istoria intelectuală recentă, lucrările sale despre eros și magie în Renaștere (cu o teorie incitantă despre geneza științei moderne în perioada Reformei și Contrareformei), epistemologia cognitivistă și studiile „morfodinamice” dedicat gnosticismelor europene rămân referințe importante și fertile” – consemnează Paul Cernat.

Dintre „studiile românești”, textele mitocritice despre Mihai Eminescu și Ioan Slavici (o excelentă interpretare la „Moara cu noroc”) rămân feblețea mea. Un om de idei briant, care a trăit și a gândit periculos, la nivel înalt și într-un climat istoric agresiv – a încheiat Cernat.

S-a întâlnit cu Regele Mihai înainte de moarte

Dar care au fost ipotezele asasinării, nici până astăzi elucidate?
„Poliția a invocat motive ridicole: droguri, un student nemulțumit. Culianu se simțea amenințat din cauză că scria despre guvernul post-comunist din România. Puțin timp înainte de-a muri, se întâlnise cu regele și-i promisese sprijin. Uciderea lui a fost și atunci un mister, pentru că profesorul Culianu nu era o figură majoră în România: publica într-o mică revistă a exilului, Lumea Liberă, și nu era cunoscut de publicul larg”, menționa într-un interviu acordat în 2017, pentru Radio France International, profesorul Ted Anton, autorul cărții Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu.

De altfel, acesta sugera că Ioan Petru Culianu a fost asasinat, la doar 41 de ani, de agenți ai Securității: „Cei doi vinovați sunt poate unul singur, foști agenți ai Securității comuniste sau elemente asociate extremei drepte renăscute, care a aplaudat asasinatul la scurt timp după comiterea sa”.
Opinie străvezie, nesusținută de nicio dovadă palpabilă.

Ucis pentru averea de 600.000 de dolari?

Nici ancheta FBI, care în 1991 publica un dosar de 489 de pagini, n-a adus rezolvarea cazului. Deși a luat în calcul mai multe ipoteze: averea lui Culianu – estimată la 600.000 de dolari, răzbunare în lumea homosexualilor, răzbunarea unui student și posibilă răzbunare în urma unei simple altercații pe stradă.
Ulterior, au mai apărut trei speculații: prima viza trădarea mentorului Mircea Eliade, pedepsită cu moartea, a doua pedepsirea politicii de susținere a Regelui Mihai de către Culianu și a treia, cea mai spectaculoasă, lansa varianta potrivit căreia Ioan Petru Culianu ar fi fost ucis la comanda unui membru al familiei, pentru averea de 600.000 de dolari.

Multe supoziții, nicio rezolvare concretă.

Te-ar putea interesa și: