Prima, îmi este inspirată de un eseu pe care Ion Frunzetti l-a scris la tinerețe și l-a publicat la bătrînețe, probabil puțin adus la zi, intitulat ”Omul integral și șansele acestei formule de a nu fi doar slogan”. Aici, Frunzetti face două distincții extrem de importante. Prima, între educația estetică și educația artistică. Educația artisitcă este o etapă necesară educației estetice, care înseamnă ceva mai mult. Educația estetică vizează, cum spuneam, capacitatea de a percepe frumosul, iar arta nu este decît una din sursele de frumos ale lumii. Pe de altă parte, pentru înțelegerea artei este nevoie de educație estetică. Asta înseamnă, foarte clar, că educația artistică trebuie să fie anticipată de altceva. Și aceasta ar fi a doua distincție importantă din demonstrația lui Ion Frunzetti. Înainte de educația artistică, este necesară educația simțurilor și a sensibilității. Estetica este, în fond, un cuvînt modern, care pleacă de la grecescul ”aisthesis”/”aisthetikos” (αἰσθητικός/ αἰσθητικός) care înseamnă ”simțire, percepție venită din simțuri”/ ”ceva ce se simte, ceva senzorial”. Mai pe șleau, degeaba duci pe cineva în fața unei Madonne de Raphael dacă sensibilitatea lui nu este deja pregătită să perceapă acea frumusețe. Ce vreau să spun este că, în educația estetică a tinerilor, nu de la muzeu trebuie pornit. Acolo trebuie ajuns. Muzeul vine la sfîrșitul procesului educativ.

Sensibilitatea se educă încă din primele momente de viață al pruncului, printr-un proces simplu, aproape de oglindă. Cu cîtă sensibilitate este primit pruncul în lume, cu atîta sensibilitate va primi și el lumea. Arată-i micuțului sensibilitate și sensiblitate va dovedi la rîndul lui, mai tîrziu. Mai apoi, sensibilitatea se dezvoltă pe calea rațiunii. O natură care este de la bun început sensibilă, adică are capacitățile perceptive deschise și reacționează prin emoții la dinamica lumii, va dezvolta o sensibilitate din ce în ce mai sofisticată și mai utilă sieși pe măsură ce se dezvoltă intelectual. În fine, sensibilitatea este favorizată sau inhibată după cum creșterea copilului este mai mult sau mai puțin onestă. Asta, mă grăbesc să precizez, nu are neapărat de-a face cu temieurile morale care trebuie să fundamentele orice educație. Să înveți copilul să nu mintă sau să nu fure nu este de-ajuns ca să-i formezi sensibilitatea, deși ajută. Cînd vorbesc despre creștere onestă mă gîndesc la dezvoltarea celui mai specific sentiment de care e capabil omul și din care se nasc cele mai înălțătoare realizări ale sale: mirarea. Să înveți copilul să se mire în fața lumii, în fața imensității și bogăției ei, să se mire în fața unui detaliu nou, necunoscut de el, să se mire de adîncimi și de înălțimi, să se mire în sens filozofic – după J. Hersch, mirarea filozofică este aidoma mirării copiilor, prin urmare filozofii și înțelepții au a face eforturi serioase ca să se mire cum trebuie, fecund, în vreme ce copiii trebuie doar lăsați să se mire cum le este lor firesc și s eplasează deja corect în raport cu înețelpciunea. Dar și cu sensibilitatea. Nu alterați mirarea copiilor cu falsa voastră omnisciență de adulți! Un copil cu exercițiul mirării este cu mult mai predispus dezvoltării sensibilității, este, mai departe, educabil artistic și, în cele din urmă, estetic, decît un altul a cărui facultate a mirării i-a fost amputată de adulți.

.

Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa [email protected]. Vă mulţumim pentru înţelegere.