Un fost jurnalist îşi aminteşte cum a scris primul articol

Un fost jurnalist îşi aminteşte cum a scris primul articol

Începând de astăzi, vom prezenta amintiri ale ziariştilor care au publicat în paginile "Evenimentului zilei" încă de la primele numere.

Sunt secvenţe despre presa anilor '90, despre atmosfera oarecum boemă din redacţie şi despre dorinţa jurnaliştilor de a învăţa şi performa într-o meserie care te consumă, dar care îţi aduce şi satisfacţii imense prin ceea ce oferi cititorilor. Cred că studenţilor de la jurnalism textele din această pagină le vor produce o reală plăcere.

Bogdan Athanasiu: "Am aflat ce este un fonfleu" M-a sunat Simona ieri, să-mi spuna de întâlnire … la naiba, nu pot să vin trebuie să merg la o nuntă …

Mi-a zis să-i trimit un articol … despre cel mai drag articol al meu …

şi am început să mă gândesc … … şi în loc de articole îmi veneau în minte oameni şi întâmplări dragi … fără ei n-ar fi existat articole.

Aşa ca o să încerc … o, Doamne, oare mai sunt în stare să scriu ???? … să aştern pe coala laptopului atât cât am reţinut din cavalcada de amintiri care s-a prăbuşit peste mine …

Primul articol … era 1993 primăvara (parcă … mă refer la an, că primăvară era sigur) … Casa Scânteii, o mare de oameni … ne scoate în parcare … apare Sorin Roşca Stănescu cu o cutie de carton în braţe (cred că era de televizor)… trecem fiecare să luăm un bileţel.

Pe ele era trecută o destinaţie generică … pe al meu … "cimitir"!

Era haos în parcare aşa că zic, ce naiba, mă duc să mai trag unul … "aeroport" … lungi şi întortocheate sunt căile … Aleg cimitir … mă duc acolo şi spun o poveste pe jumatate adevarată … pe jumatate aşa cum aş fi vrut eu să o citesc (am aflat mai târziu că la chestia asta se spune fonfleu).

Şi uite aşa am avut ocazia să trec la următorul articol …

… care chiar nu-mi amintesc cum îi spunea , dar la care Val Bălănică (Dumnezeu să-l odihnească!) mi-a zis … "Bogdane, să vii la mine cu trei propuneri de titlu … şi eu să nu ştiu pe care să-l aleg" … şi uite aşa, s-a născut … articolul (cu supratitlu, bumb, etc.) … "Din cauza deselor dispariţii ale curentului şi apei calde, Intersecţia dintre şos. Olteniţei şi şos. Berceni este poreclită Triunghiul Bermudelor".

Şi au urmat după aceea multe articole (că doar trebuia să câştig, să am "acord"!), toate dragi, la fel ca oamenii care m-au înconjurat, înjurat, lovit sau care m-au ignorat că erau prea sus …

Social, sport, monden, investigaţii, am scris, aşa cum mi-ar fi plăcut mie să citesc despre:

Cum a pierdut Rapidu' Cupa cu Petrolul

"Cum am fentat bodyguarzii si l-am scos pe solistul de la Status Quo la nişte beri noaptea, prin Brasov, în timpul Cerbului de Aur" (nu mă întrebaţi anu' … poate la documentare)

Zeci de interviuri cu oameni ai momentului sau ai trecutului: Tăriceanu, Nicu Covaci, Năstase si Ţiriac, Corina Chiriac, Fane Spoitoru … of, doamne, mulţi …

Cum "Ţiţi Dumitriu i-a tras-o la biliard stripteuzei Sheila" în noaptea premergătoare unui meci al Stelei din Champions League

Cum am cumpărat droguri în Regie şi apoi am fost la Direcţia Vămilor să văd dacă marfa e de calitate

Cum trist şi "obosit", a trebuit să scriu toată pagina 2 din "Bulina albastră", după ce România a fost eliminată de Suedia în sferturi la Campionatul Mondial din America … pentru că am fost singurul care s-a mai întors în redacţie după meci …

Deci au fost multe, şi aşa cum nu pot să spun la care dintre cei doi copii ai mei ţin mai mult, nu pot să spun nici care articol îmi este cel mai drag … pentru că toate fac parte din ceea ce mi s-a întâmplat … şi din ceea ce am vrut să citesc…

Poate o să mai scriu totuşi un articol … "De ce mi se spune Păsărica" … însa cred că lumea ştie déjà …

Al vostru … Păsărică 🙂 Citiţi mai jos alte articole din serialul EVENIMENTUL ZILEI, 20 DE ANI:

  • Primul ziar popular a fost creat de Ion Cristoiu
  • Documentele aveau prioritate în "Bulina roşie"
  • Faptul divers era zilnic prezent în paginile EVZ
  • Ziarul lui Cristoiu, pus la index de Vadim şi Păunescu
  • Ion Iliescu a interzis Evenimentul zilei la Palatul Cotroceni
  • În anii '90, EVZ a dat bătăi de cap SRI-ului
  • Primele scandaluri din sport
  • Dezvăluiri despre turnătorii lui Coposu
  • Concertul lui Michael Jackson, tratat ca un eveniment planetar
  • Mozaic de ştiri trăsnite
  • Evz a avut şi o ediţie de prânz
  • Politică şi politicieni de acum 20 de ani
  • "Bulina roşie", un ziar iubit fiindcă ajuta oamenii
  • Actorii, scriitorii şi artiştii erau vedete în "Bulina roşie" 
  • Cititorii EVZ erau feriţi de pericole catastrofale ce planau asupra ţării
  • Stripteuzele din Evenimentul zilei, "bunicele" fetelor de la pagina X!
  • EVZ după 20 de ani. Ion Cristoiu a tăiat un tort imens în clubul Fratelli

Ne puteți urmări și pe Google News