Un copil de 8 ani a ucis un BEBLUŞ. Mamele celor doi copii erau plecate în CLUB

Un copil de 8 ani a ucis un BEBLUŞ. Mamele celor doi copii erau plecate în CLUB

Un băiat de 8 ani a fost inculpat pentru omor în statul american Alabama, din sudul Statelor Unite, pentru că a lovit mortal un bebeluş de 1 an care plângea în pătuţul său şi a cărui mamă se afla în acel moment într-un club de noapte, transmite joi AFP, citând un anunţ al poliţiei locale.

În numeroase ţări, copiii sub o anumită vârstă nu sunt consideraţi răspunzători penal. În SUA, această limită de vârstă este stabilită de fiecare stat, însă unele, printre care şi Alabama, nu au o astfel de prevedere în legislaţiile lor. 

'De 22 de ani de când practic această meserie, este cazul cel mai trist de care a trebuit să mă ocup', a declarat pentru AFP locotenentul Sean Edwards, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Birmingham, scrie Agerpres.

Potrivit anchetei, faptele s-au petrecut în data de 11 octombrie, când victima şi mama sa, Katerra Lewis, au fost în vizită la o prietenă a femeii, ea însăşi mama mai multor copii. Cele două femei au plecat într-o discotecă, unde s-au aflat între orele 23.00 şi 02.00. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform presei locale, în acest timp şase copii cu vârste între 1 an şi 8 ani au rămas împreună, nesupravegheaţi. 

'Copilul de 8 ani a devenit extrem de nervos pentru că cea mică nu se oprea din plâns. Atunci a agresat-o cu violenţă', a relatat locotenentul Sean Edwards, răspunzând afirmativ la întrebarea dacă băiatul a avut 'intenţia' să ucidă. 

'Ţinând cont de comportamentul iresponsabil al mamei, aceasta a fost inculpată pentru omor din culpă', a mai anunţat oficialul. 

Katerra Lewis a fost eliberată contra unei cauţiuni de 15.000 de dolari, indică un document făcut public de biroul şerifului din comitatul Jefferson. 

Băiatul va fi judecat de un tribunal pentru copii şi riscă o pedeapsă de până la 21 de ani într-o închisoare pentru minori, a explicat Tobie Smith, avocat specializat în cazurile de apărare a minorilor în Alabama, subliniind că 'se întâmplă extrem de rar ca un copil de numai 8 ani să fie adus în faţa justiţiei'. 

Potrivit legilor din Alabama, procurorii au posibilitatea de a cere judecarea minorului într-un tribunal pentru adulţi, caz în care pedeapsa ar putea fi închisoare pe viaţă, însă avocatul a considerat puţin probabil un astfel de demers. 

O altă tragedie s-a produs tot la începutul lunii octombrie în statul Tennessee (sud), unde o fetiţă de 8 ani a fost împuşcată mortal de vecinul său în vârstă de 11 ani, după o ceartă. Băiatul a fost şi el inculpat pentru omor.