Autoritățile au precizat că familia mai are opt copii, cu vârste între doi și 13 ani. Mama bebelușului le-a spus polițiștilor că fetița nu avea semnele vreunei boli și că azi dimineață i s-a făcut brusc rău, găsind apoi copilul decedat în pătuțul lui.
„Mama copilului susţine că în cursul acestei dimineţi, în jurul orei 6.00, s-a trezit să-şi alăpteze fetiţa, însă, în scurt timp, i s-a făcut rău şi apoi a murit. Ulterior, părinţii au plecat în sat pentru a anunţa decesul şi, în urma apelului la numărul unic de urgenţă 112 de pe telefonul unui localnic, poliţiştii din comună au declanşat o anchetă în acest caz. Din primele investigaţii, nu s-au constatat urme de violenţă pe corpul bebeluşului decedat”, a precizat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.