Un apel de pe câmpul de luptă | AUDIO

Un apel de pe câmpul de luptă | AUDIO

Părinţii unui soldat american au ascultat îngroziţi la telefon strigăte de lupte, focuri de armă, după ce fiul lor i-a apelat din greşeală în timp ce se afla în teatrul de operaţiuni din Afganistan.

Stephen Phillips, în vârstă de 22 de ani, se lupta cu insurgenţii când a apelat, din greşeală, ultimul număr la care vorbise. Era cel al părinţilor săi care locuiesc într-un orăşel mic din Oregon, Otis.

"În acel moment m-am gândit că prietenul său a murit acum un an în Irak şi că este posibil să fi auzit pentru ultima oară vocea fiului meu", a declarat mama soldatului la postul din Oregon, KP-TV.

Cei de la televiziune au vorbit şi cu fratele lui Phillip, John Petee care a postat apelul pe YouTube.

"Îl puteţi auzi spunând: "mai are nevoie de muniţie" sau "mai are nevoie de un alt proiectil"", a precizat fratele său. "La sfârşit, puteţi auzi un bărbat ţipând "incoming" ("Vine o rachetă!" -  n.r). Şi s-a întrerupt", a adăugat acesta.

În cele din urmă, fratele său a reuşit să ia legătura cu el, din nou, pentru a afla dacă este rănit şi s-a liniştit, aflând că Stephen nu păţise nimic.

(15:00)

Ne puteți urmări și pe Google News