EVZ Special
Ultimul articol al lui Eminescu la Timpul, înainte de arestarea lui din 28 iunie 1883: Pentru Libertatea Presei şi a Jurnalistului
Ziua de 28 iunie are o semnificație deosebită pentru ziariștii români, fiind ultima zi la „Timpul” a jurnalistului Mihai Eminescu.
"Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai puțin semnificativă, dacă n-ar fi luat și el parte, de peste veac, la tragedia neamului românesc.", scria Mircea Eliade din exil, de la Paris, în prefața unei "ediții de pribegie" a poeziilor "Românului Absolut", după cum l-a definit Petre Țuțea. Într-adevăr, până și dată eliminării jurnalistului din viață publică, în 28 iunie 1883, pe când era prim-redactor la "Timpul", se leagă nefast, peste ani, de drama invadării Basarabiei de hoardele bolșevice, acum 80 de ani, pe 28 iunie 1940, cu toată tragedia basarabenilor ce a urmat și continuă și azi.
„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece; iubesc acest popor, care nu serveşte decât de calici acelora ce se înalţă la putere – popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri.”, scria Eminescu, înainte de a deveni parte din tragedia neamului românesc, după cum spune Eliade, începând cu fatidica zi de 28 iunie 1883.
Reputatul eminescolog Nae Georgescu subliniază că “în discuţia legată de arestarea lui Eminescu și eliminarea lui de la ziarul Timpul și din spațiul civil și politic întră şi evenimentele acestui torid 28 iunie 1883. Lucrurile sunt foarte complicate şi necesită explicaţii de amănunt – pe care le-am oferit în cărţile mele. Geopolitic, în această zi Regatul României schimbă orientarea politică, economică etc. tradiţională – dinspre Franţa şi Anglia către Puterile Centrale. Este vorba de intrarea noastră în alianţa secretă cu Germania, Austro-Ungaria şi Italia - momentul schimbării axei de interes geopolitic al României”, după cum se arată intr-un studiu publicat de www.mihai-eminescu.ro.
Pentru că ziua de 28 iunie are o semnificație deosebită pentru ziariștii români, fiind ultima zi la ”Timpul” a jurnalistului Mihai Eminescu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a propus Parlamentului declararea la această dată a "Zilei Naționale a Ziaristului Român". Ziariștii români au fost condamnați de regimul comunist totalitarist la grei și nemeritați ani de temniță, alții la moarte, pentru delict de opinie și pentru hotărârea lor neclintită de a se pune în slujba onoarei și dreptății, argumentează UZPR, considerând că Mihai Eminescu a fost, și el, un deținut politic, internat forțat pe 28 iunie 1883, printr-o practică preluată apoi de regimurile bolșevice și folosită la greu pentru a închide vocile critice, anticomuniste.
În întărirea acestei propuneri se oferă și ultimul editorial scris de Eminescu la "Timpul", chiar înainte de arestarea sa, în care acesta milita vibrant pentru rolul presei și libertatea ei, articol pe care îl reproducem ca atare, în amintirea acelei zile dar și pentru rezonanța pe care o are chiar în zilele noastre:
Ultimul editorial al lui Eminescu din ziarul Timpul
"Victoria în alegeri, îngenunchierea națiunii înaintea puterii uzurpatoare, deșteaptă și apetituri tiranice, printre care pretențiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat și aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.
E logic într-adevăr ca, după un câștig, să se urmărească un altul, și în fine tot, spre deplina satisfacțiune a acaparatorului.
Regimul dobândise darea din mâna și chiar din picioare a celor ce poartă numele de mandatari ai națiunii; astfel dispune el la discrețiune de toată puterea în stat, făcând ori și ce vrea, fără a fi controlat, și nu se gândește decât la mijlocul de a se întări în această situație de desfătare și răsfăț.
Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, și aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exercițiul puterii discreționare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.
Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentațiile ei continue, îi face negreșit efectul unei hârâitoare din Brașov care, prin scârțâitul ei strident, dă crispațiuni nervoase. Neapărat dar că se simțea și nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbușească țipătul contra trădării și contra fără-de-legilor regimului, spre a fi liniștit în domnia sa absolută.
Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, așa și contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.
Ei, bine, care ar fi fost acelea?
Dacă, întru abaterea conștiintei alegătorilor, s-a dovedit cele mai eficace arme: corupțiunea, frauda, amenințarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opozițiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bună-seamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opozițiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.
Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp și pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care, ei înșiși, urmăresc un folos direct, nepătrunși fiind de datoria de cetățean și de sântenia votului ce li s-a încredințat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârșit în luptă și îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiș.
Contra presei și jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; și așa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzațiune specială contra neregularităților de la zisul credit; după ce că, în acest proces de presă, a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, jurații, și l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente și recompensând pe magistrații care au avut lipsa de scrupul pentru justiție și s-au supus trebuinței regimului;
acum a mers cu iuțeală pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Indépendence roumaine, pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.
În cazul de față guvernul, care este evident că a voit să lovească în existența jurnalului L’Indépendence roumaine, s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, și care privește petrecerea străinilor în țară.
Dacă vom ține socoteala de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispozițiunea de expulsare luată în privința d-lui Galli, pentru că, într-adevăr, ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra împaratului Alexandru II și în spiritul de a combate și a depărta de țara noastră acele parazite care își caută existența din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi, pe nihiliști mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Indépendence roumaine era aici un muncitor liniștit, stabilit de mai mult timp în țară și exercitând în asociație cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.
Când însa ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Indépendence roumaine a fost încurajat și susținut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în țara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea și mai bine cât de necuviincioasă este dispozițunea de expulsare de acum.
Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat și încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echității care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.
Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în țară, și atunci înțelegem rațiunea unei dispozițiuni de expulsare când și-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat o dată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i se tolera să facă și politică de opozițiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obligă la toleranța lui în urmă.
Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l așteptăm de acum la alte măsuri și mai odioase, pentru că panta este alunecoasă și nu are piedică până-n prăpastie.
Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că, oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, și teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde și pe cea deja câștigată, în monstruoasa sa pornire de a-și subjuga și presa."
(TIMPUL, 28/29 iunie 1883)
Recomandările noastre
