Testamentul durerii de la Văratec. Moartea Veronicăi Micle și sfârșitul marii iubiri a lui Eminescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În istoria literaturii române, puține destine au fost atât de profund îngemănate precum cele ale lui Mihai Eminescu și Veronicăi Micle. Născuți în același an, 1850, la doar câteva zeci de zile distanță, cei doi aveau să împartă o existență marcată de poezie, o pasiune mistuitoare și un deznodământ tragic.

La scurt timp după stingerea din viață a „geniului tutelar” al culturii noastre, muza și adorata sa avea să-l urmeze în eternitate, pecetluind una dintre cele mai romantice și dureroase povești de dragoste din cultura română. O poveste pe care am regăsit-o în ziarul “Lupta” a lui Constantin Mille (1927) și Convorbiri Literare.

Din Ardeal în saloanele Iașiului: originile poetei

Veronica Micle a fost româncă din Ardeal, născându-se în anul 1850 în orașul Năsăud, din părinți greco-catolici, Ilie și Ana Câmpeanu. La doar doi ani de la nașterea sa, în 1852, familia s-a strămutat la Iași, un centru cultural efervescent unde comunitatea transilvăneană își crease deja o grupare puternică și influentă.

Tânăra Veronica a urmat cursurile Școlii Centrale din Iași, unde s-a remarcat rapid prin inteligență și istețime. Personalitate puternică, ea nu s-a sfiit în adolescență să depună o mărturie defavorabilă împotriva renumitului Titu Maiorescu, în cadrul unui proces celebru legat de conducerea Școlii Centrale.

Ce este noul sistem european PEPP. Românii pot economisi pentru pensie, iar statul oferă facilități fiscale

Copiii albaștri. Fantezia lui Nicolae Ceaușescu privind Războiul Întregului Popor

Tot în cadrul acestei instituții l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Ștefan Micle, profesor universitar de origine ardeleană, născut în Feleac, lângă Cluj și fost participant la Revoluția de la 1848. Deși între cei doi exista o diferență de vârstă considerabilă, el avea 43 de ani, iar ea doar 15, s-au căsătorit în anul 1864.

Veronica Micle. sursa: presa vremii/restaurată cu ajutorul AI

În anturajul soțului ei, care a devenit ulterior rector al Universității din Iași, Veronica și-a desăvârșit cultura și a înființat un apreciat salon literar și artistic.

Întâlnirea cu Eminescu și „cântul de lebedă”

Relația dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu a început sub auspicii cu totul romantice. După ce i-a admirat versurile publicate în revista “Familia” a lui Iosif Vulcan și i-a văzut portretul, tânăra poetă a fost profund impresionată.

Întâlnirea propriu-zisă a avut loc la Viena, unde Eminescu era student la filosofie, iar Veronica se afla la un tratament medical. Din acel moment, s-a închegat o legătură tainică și profundă, care a transformat-o pe Veronica în marea sursă de inspirație pentru capodopere precum celebra poezie „Atât de fragedă...”.

Destul de repede după moartea soțului ei în 1879, Veronica s-a mutat cu fiicele sale la București.

De ce nu s-au căsătorit

Cercul de prieteni ai lui Eminescu de la Iași, în frunte cu Titu Maiorescu, s-a opus cu vehemență acestei legături. Junimiștii o priveau pe Veronica cu neîncredere, considerând-o o femeie mult prea cochetă, frivolă și o distragere periculoasă de la geniul creator al poetului.

Titu Maiorescu, care avea și un resentiment mai vechi față de Veronica, din cauza procesului din tinerețe în care ea depusese mărturie împotriva lui, a exercitat o presiune morală uriașă asupra lui Eminescu pentru a-l convinge să renunțe la planurile de căsătorie.

Titu Maiorescu. Sursa foto: Wikipedia

Distanța dintre ei, Eminescu lucra la București, în timp ce Veronica a locuit o bună perioadă la Iaș, a alimentat bănuieli și crize profunde de gelozie de ambele părți.

Au existat momente de ruptură bruscă, influențate și de bârfele din saloanele epocii. De exemplu, apropierea temporară a Veronicăi de scriitorul I.L. Caragiale a adâncit neîncrederea lui Eminescu, provocând o separare dureroasă care a amânat ireversibil orice plan de nuntă.

Însă destinul tragic avea să lovească necruțător zece ani mai târziu. La 15 iunie 1889, Mihai Eminescu s-a stins din viață.

O poezie pentru Eminescu

Devastată de pierdere, poeta i-a dedicat ultimele sale strofe, considerate de critici drept veritabilul ei cânt de lebedă:

„Dec’ ar da un mort din gropi pentru-un răsărit de lună

A sa liniște eternă, eu aș da de voie bună

Toate razele din lună, toate razele din sere,

Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare!”

Sfârșitul chinuit de la mănăstirea Văratec

Zdruncinată sufletește, poeta s-a retras discret la mănăstirea Văratec, sperând că aerul curat de munte și izolarea îi vor aduce liniștea. Acolo a fost însoțită de una dintre fiicele sale, sora Eugenia, profesoară la Botoșani.

Din păcate, durerile vechi de cap de care suferea s-au accentuat dramatic pe fondul suferinței provocate de moartea lui Eminescu. Deși se străduia să rămână mereu veselă și zâmbitoare în prezența vizitatorilor mănăstirii, starea ei de sănătate s-a degradat brusc.

Mihai Eminescu şi Veronica Micle

Pe urmele iubitului

În seara zilei de 2 august 1889, poeta s-a simțit indispusă, iar pe parcursul nopții boala s-a manifestat cu o agresivitate extremă. Pe data de 3 august, Veronica a intrat într-o stare de paralizie totală, pierzându-și capacitatea de a mai rosti vreun cuvânt.

În ciuda îngrijirilor părintești oferite de stareța Eugenia Negri și de celelalte măicuțe, dar și a asistenței medicale oferite de medicii Cantemir și Ursulescu, șansele de supraviețuire au fost nule.

Pe 4/16 august 1889, în jurul orelor 11 noaptea, Veronica Micle și-a dat obștescul sfârșit, la doar 50 de zile după moartea lui Eminescu.

Înmormântarea și doliul lumii literare

Vestea morții Veronicăi Micle a lăsat o adâncă durere în întreaga literatură română, considerată de contemporani o pierdere grea pentru poezia lirică. Înmormântarea a avut loc pe 5 august 1889, chiar în incinta sfintei mănăstiri Văratec. La ceremonie a sosit de la Iași și cealaltă fiică a poetei, Valeria, însoțită de doctorul Taussig, cel care a stabilit drept cauză oficială a morții o congestie cerebrală.

După terminarea serviciului religios, în fața întregului sobor de maici și a vizitatorilor mănăstirii, tinerii universitari au ținut să-i aducă un ultim omagiu.

Theodor G. Emandi, student al Facultății de Drept din Iași, a rostit o cuvântare emoționantă care a adus lacrimi în ochii celor prezenți, schițând meritele literare și nobilele însușiri ale sufletului Veronicăi. Un al doilea discurs a fost susținut de studentul în teologie Humulescu, iar mormântul poetei a fost acoperit de numeroase coroane de flori.

Astăzi, dincolo de tragismul și misterul care au învăluit ultimele sale zile, moartea Veronicăi Micle rămâne transcrisă în istorie ca actul final al unui destin comun: o viață curmată înainte de a împlini 40 de ani, unită în mod absolut prin poezie și amor.