Uleiul de canepa, produs in Romania

Uleiul de canepa, produs in Romania

Ieri, la Salonta, s-a inaugurat prima fabrica romaneasca de ulei de canepa folosit in industria farmaceutica.

Piata romaneasca de produse alimentare sanatoase s-a imbogatit cu un nou produs: uleiul de canepa. Bucurestenii vor putea cumpara ulei de canepa ambalat in sticle, precum si suplimentul nutritiv sub forma de capsule care contin ulei de canepa incepand cu saptamana viitoare, din farmacii si magazine naturiste.

Uleiul de canepa produs de CANAH ajuta la scaderea colesterolului, tratamentul bolilor cardio-vasculare, al bolilor de piele (eczeme, psoriazis) si intarirea imunitatii.

Singura fabrica din tara care il produce - CANAH International - a fost deschisa ieri la Salonta, judetul Bihor. Proprietarii companiei sunt doi romani si o firma cipriota.

Noua fabrica are o capacitate de procesare a 1.000 tone de seminte pe an, din care rezulta 250.000 litri de ulei. Finalizata printr-un proiect SAPARD, investitia in unitatea de productie se ridica la 1,7 milioane de euro, din care 700.000 de euro fonduri europene.

Vor fabrica si lapte In perioada imediat urmatoare, produsele CANAH vor putea fi gasite si in zonele centrale din Constanta, Timisoara si Brasov.

„Pana la finele anului 2007, ne asteptam la o cifra de afaceri de peste 500.000 euro. De altfel, concomitent, intentionam ca pana la sfarsitul anului viitor sa marim investitia prin largirea gamei de produse: in acest moment suntem in curs de a obtine licenta de patent si folosire pentru producerea altor produse pe baza de canepa, in premiera pentru Romania - lapte si alte produse derivate din canepa”, a precizat administratorul firmei, Dan Lazarescu.

Pentru 2008, este estimata o cifra de afaceri de 1,5 milioane de euro, iar pentru 2009 - 2,7 milioane de euro, datorita lansarii de noi produse.

Pe raft

„Uleiul produs de companie este din categoria premium si se adreseaza consumatorilor educati, care au grija de sanatatea lor si care au venituri peste nivelul mediu”, a declarat Oana Suciu, business development manager al CANAH International.

Pe raft, o sticla de ulei de 250 ml va costa 30-40 lei, iar un pachet de 84 capsule va ajunge la 50-60 lei. Ambalajul influenteaza mult pretul produsului. Acesta este produs in Elvetia, dintr-o sticla speciala violeta, care contine un filtru de raze infrarosii si ultraviolete.

Ne puteți urmări și pe Google News