UE: Statele foarte îndatorate riscă noi sancţiuni

UE: Statele foarte îndatorate riscă noi sancţiuni

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) care acumulează datorii mari sunt pasibile de noi sancţiuni, au decis miniştrii europeni de Finanţe.

Pactul de Stabilitate şi Creştere va fi îmbunătăţit, astfel încât forurile europene să poată interveni prompt în cazul în care statele membre ale UE se îndatorează peste limita de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), dacă nu ţin cont de avertizările partenerilor săi cu privire la deficitul public sau dacă nivelul total al datoriei sale creşte prea rapid, a anunţat preşedintele UE, Herman Van Rompuy, la finalul reuniunii de la Luxemburg a miniştrilor europeni de Finanţe, informează Agerpres.

De asemenea, datoria de stat nu va putea depăşi 60% din PIB, iar proiectele de buget naţional în cadrul UE ar putea fi verificate de forurile de la Bruxelles în primăvara fiecărui an, înainte ca acestea să fie discutate şi adoptate de parlamentele naţionale.

Sancţiunile nu au fost definite, însă se vorbeşte despre excluderea statelor cu deficite prea mari de la plata unor subvenţii sau chiar de la suspendarea dreptului de vot în cadrul reuniunilor ministeriale europene de la Bruxelles.

UE doreşte să poată declanşa mai devreme procedurile pentru deficit excesiv mai devreme, pentru ţările ale căror datorii nu scad destul de rapid. În prezent, forurile europene pot penaliza statele din zona euro care înregistrează un deficit bugetar annual mai mare de 3% din PIB, însă acest instrument nu a fost niciodată utilizat până acum, chiar dacă statele membre au depăşit limita.

Soluţiile FMI

Criza financiară i-a făcut pe liderii celor mai puternice state ale lumii să vorbească despre o reformă a sistemelor fiscale, însă, pe măsură ce economiile pe care le conduc au depăşit recesiunea, liderii politici şi-au pierdut interesul faţă de reforme, potrivit oficialilor Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Fondul a solicitat statelor care au trecut la euro să finalizeze proiectul uniunii monetare şi să discute o revizuire a tratatelor care reglementează politicile bugetare, potrivit unui document prezentat, ieri, miniştrilor de Finanţe din zona euro şi publicat pe site-ul instituţiei. În document se arată că actuala criză din zona euro a fost generată de politicile fiscale nesustenabile, de întârzierile în restructurarea sectorului financiar, de progresul insuficient pentru asigurarea flexibilităţii şi disciplinei uniunii monetare, dar şi de administrarea deficitară a acesteia.

Ne puteți urmări și pe Google News