Udrea: TUI ar putea reveni în România

Udrea: TUI ar putea reveni în România

Ministrul Turismului, prezent la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, susţine că România ar putea intra în catalogul marelui operator turistic german TUI, din 2010.

"Reprezentaţii TUI vor veni în românia în perioada aprilie-mai pentru a discuta cu hotelierii de pe litoral şi pentru a vedea dacă oferta românească poate corespunde standardelor pe care TUI le promoveaza", a declarat Elena Udrea.

În 2006, grupul TUI a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele de promovare staţiunile turistice româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţi.

Tocmai de aceea, printre principalele aspecte pe care nemţii de la TUI le urmăresc sunt competitivitatea preţurilor şi mijloacele de transportul spre mare. 

Discuţiile au avut lor la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, care a început astăzi şi se desfăşoară până pe 15 martie.

CORESPONDENŢĂ DIN BERLIN.

Ne puteți urmări și pe Google News