Organizația politică județeană UDMR Cluj a marcat ziua de 15 Martie, una dintre cele trei sărbători naționale ale Ungariei, la Izvorul Crișului (“Fântânele”).

Acolo a fost ridicat monumentul lui Vasvari Pal, comandant de oști maghiare care au luptat în anii 1848 și 1849, în Transilvania, împotriva românilor conduși de Avram Iancu, românii neacceptând unirea Transilvaniei cu Ungaria, potrivit punctului 12 al Proclamației Revoluției ungare de la Budapesta din 15 Martie 1848 și, de asemenea, conform votului dat în 30 mai 1848 de Dieta de la Cluj formată din 273 maghiari (!), 24 de saşi şi 3 români (!).

Dieta de la Cluj a votat „democratic” unirea Transilvaniei cu Ungaria, sfidând voința a 40.000 de români care, la Marea Adunare Națională din 15 mai 1848 de pe Câmpia Libertății din Blaj, au respins punctul 12 al Proclamației maghiare - Unirea Transilvaniei cu Ungaria, scandând „Noi vrem să ne unim cu Ţara” (Țara Românească).

La eveniment a participat primarul UDMR din Izvorul Crișului, Bodis Laszlo și președintele executiv al UDMR Cluj, Antal Geza.

Celui considerat unul dintre cei mai îndârjiți adversari ai lui Avram Iancu i-au fost ținute pledoarii și discursuri omagiale de către reprezentanți ai comunității maghiare clujene, precum cei amintiți anterior. Potrivit ziarului Făclia, manifestările publice au cuprins și o defilare prin localitate a husarilor călăreți din cadrul Organizație de Husari din județul Cluj, iar la finalul întâlnirii, la monumentul lui Vasvar Pal au fost depuse mai multe coroane de flori.

Monumentul adversarului lui Avram Iancu a fost ridicat în anul 1995, fără autorizații și avize din partea autorităților competente și este considerat o sfidare a memoriei lui Avram Iancu și a celor 40.000 de români care au murit în cadrul luptelor din anii 1848-1849 cu armata maghiară. Deși există o sentință judecătorească executorie de demolare a monumentului, până în momentul de față aceasta nu a fost pusă în aplicare.

„Să întindem prietenește o mână către cei înțelegători, dar în cealaltă să sclipească sabia nemiloasă a răzbunării. Ne silim a-i convinge cu vorbe și cu proclamații. Dar asupra celor care nu se convertesc și continuă răscoala pronunțăm sentința: acest neam a fost exterminat”, spunea Vasvari Pal.

Dialog de deosebită însemnătate între Avram Iancu și Vasvari Pal

În “Memoriul” său, arhivistul şi istoricul târgumureșean Ioan Ranca a reprodus un dialog dintre Avram Iancu și Vasvari Pal, care are nu numai însemnătate istorică, ci cuprinde și o parte semnificativă din biografia lui Vasvari și a lui Iancu.

“Abia am sosit şi abia au făcut cunoştinţă cei doi tineri şi în cinci minute s-a încins o dispută foarte înfocată între ei. Credeai că nu acum se vedeau pentru prima oară, ci că sunt doi antagonişti, care de mult aşteptau unul după altul, ca să-şi continue o dispută nefinită. După prânz ni se aduseră caii ca să plecăm la munte. Ne-am luat ziua bună de la căseni; Iancu şi Vasvari au ieşit până în curte discutând. Când era să încalece Vasvari, Iancu îi zise:

«- Ştii ce domnule, dacă m-ai onorat cu vizita dumitale nu mă mulţămesc cu o jumătate de zi, rămâi până mâine şi dacă nu vrei să te mai întorci pe aici, îţi dau eu un conducător, care te va duce peste munţi pe la Fântânele».

Vasvari n-a aşteptat să-i zică a doua oară; ne-am întors în casa unde s-au încercat amândoi să se capaciteze. Eu i-am lăsat în pace, privindu-i, ambii erau înalţi, blondini, înfocaţi, exaltaţi, oratori buni, în etate, unul de 22, celălalt de 24 de ani, talentaţi; nu se puteau capacita deloc. Pe urmă ieşi Vasvari pe faţă şi zise:

«- Ce a greşit dieta din Cluj (adică ignorarea petiţiunii din Câmpul Libertăţii a românilor), va îndrepta cea din Pesta, dar „uniunea” se va face dacă nu altcum, prin puterea armelor».

La auzul acestor cuvinte, Iancu sări de pe scaun drept în sus, ca şi când l-ar fi muşcat un şarpe, s-a făcut palid ca moartea şi răcni într-un ton de şi eu m-am speriat de el:

«- Să nu vă împingă infernul la acest pas, căci atunci v-a cântat cocoşul. Să ştii că eu sunt nepotul lui Horia care a crescut în casa aceasta, unde ne aflăm noi, care a murit ca martir pe roată, iar trupul i-a fost aruncat în toate părţile lumii. Sunt gata a-i urma lui, dar „uniunea necondiţionată” n-o primesc.

- Ei bine, ce vreţi să opuneţi puterii maghiare, cu care sunt însoţiţi toţi românii, slovacii, germanii din Ungaria?, întrebă Vasvari.

- Braţele noastre - îi răspunse Iancu - coasele şi fierul de la plug, şi vai de acela, care ar încerca să supună aceşti munţi, acela va muşca pământul».

Văzând eu că de capacitate nu poate fi vorba, m-am interpus şi am pus capăt disputei, promiţându-mi ambii că nu vor mai politiza. În ziua următoare Vasvari a plecat. La despărţire zise:

«- Să ne revedem în dieta din Pesta, ca deputaţi.

- Mai degrabă ne vom întâlni în luptă, decât acolo, răspunse Iancu.

- Atunci da!, l-a întrerupt Vasvari. Dându-şi mâna s-au despărţit».

La această scenă a fost de faţă şi domnul Vasile Moga, protopretor în pensiune şi dl. Iosif Nistor, jude regesc în pensie, ambii în viaţă. Noi împreună am însoţit pe Vasvari până ce a trecut munţii. Când am ajuns la Fântânele, Vasvari a exclamat:

«- Ce locuri admirabile! Aici parcă eşti mai aproape de Dumnezeu. Dacă aş fi un englez bogat, aş lăsa ca după moarte aici să mă înmormânteze».”

Întors la Pesta, Vasvari Pal a fost numit în luna iulie 1848 secretarul lui Kossuth. În curând, însă, aducându-şi aminte, probabil, de promisiunea făcută lui Iancu, a organizat o legiune maghiară, numind-o “Bosckai csapat” (Ceata lui Bosckai) şi a pornit contra lui Avram Iancu, dorindu-și ca neamul românesc să fie exterminat.

Pe 6 iulie 1849 s-a dat lupta între Vasvari şi tribunul Corcheş la “Fântânele”. Întreaga legiune a lui Vasvari a fost nimicită. Arme, tunuri, 100 de boi și altele au căzut în mâna moţilor. Vasvari își îndemna oastea la luptă, însă a căzut mort de pe cal, lovit de lancea lui Todor Gavrilă. Astfel și-a găsit sfârșitul în Munții Apuseni care, cu un an în urmă, l-au vrăjit prin farmecul lor.

“Vasvari (...) zise către mine: «Iancu acesta e un om extraordinar, e un tânăr simpatic cu bune maniere, ospital, talentat, cu sânge rece, dar când vorbeşte despre suferinţele naţiunii sale, atunci e fanatic, îi scânteie ochii şi vezi în ei făclia revoluţiunii aprinsă»”, a mai afirmat în “Memoriul” său arhivistul şi istoricul târgumureșean Ioan Ranca.

Dacă biografia lui Avram Iancu ar fi fost scrisă de Vasvari Pal, probabil ar fi subliniat că Iancu a fost cel mai loial și generos inamic pe care l-a avut vreodată. Probabil ar fi recomandat maghiarilor să respecte în Avram Iancu simțul de onoare, iubirea de popor și vitejia, curajul simbolului românilor transilvăneni. Pledoariile UDMR-ului, trecute cu vederea de către autorități, inclusiv de către șeful statului, reprezintă un atentat la demnitatea națională a românilor.

Președintele Academiei Române, despre respectarea memoriei istorice

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a vorbit despre respectarea memoriei istorice a românilor în contextul constantelor atacuri la demnitatea națională din partea maghiarilor. Președintele Academiei a înaintat încă din anul 2017 un apel prin care solicită respectarea Centenarului Marii Uniri şi a prestigiozității neamului românesc.

“Academia Română este principala instituţie a conştiinţei naţionale a românilor. Această menire este inserată în actul ei de naştere, proiectul ei constitutiv, rostul instituţiei şi destinul său primordial.

Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conştiinţa naţională a celor care conduc vremelnic destinele unei naţiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociează, totul se relativizează, tot ce e sfânt şi intangibil devine simplă marfă pe taraba politică.

În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească să iasă în faţă şi să spună lucrurilor pe nume. Conştiinţa naţională a unui popor are nevoie să se exprime prin instituţiile sale. Apelul nostru către clasa politică din România este să nu uite de menirea ei. Să nu insulte sufletele a zeci de milioane de români, trăitori în România şi în afara hotarelor ei, să nu batjocorească anul în care pregătim sărbătorirea a 100 de ani de Românie modernă, independentă şi mare.

Pe 15 martie 1848 „tinerii unguri“ conduşi de Petöfi Sandor şi mobilizaţi de poeziile sale patriotice au ridicat mulţimile („Sus! Patria către maghiari strigat-a: E timpul pentru luptă să fiţi gata!“). La finalul zilei, programul în douăsprezece puncte, printre care şi unirea Ungariei cu Transilvania, a fost acceptat de către Parlament şi de Curtea de la Viena. Această zi ar urma să devină, în preajma a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor Românilor, Ziua maghiarilor din România!

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o ignorare flagrantă şi vinovată a memoriei istorice a românilor, pentru care Unitatea naţională şi de limbă a constituit busola istorică în toate momentele de restrişte sau de bucurie colectivă.

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România este un gest iresponsabil în perspectiva menţinerii păcii sociale interne, exemplară în ţara noastră, în condiţiile în care drepturile minorităţilor de aici depăşesc normele europene în materie.

A vota ziua de 15 martie ar însemna o anulare a eforturilor de sărbătorire firească a Centenarului unităţii naţionale care are ca miză crucială Unirea de la 1 decembrie 1918 – clipa astrală a istoriei poporului român.

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o încurajare tacită a revendicărilor cercurilor extremiste maghiare care au început deja o veritabilă campanie internă şi internaţională în perspectiva a 100 de ani de la Trianon.

Academia Română nu poate să admită că se poate întâmpla aşa ceva. Nu există scuze, argumente şi justificări de niciun fel. Toţi vom fi judecaţi pentru faptele noastre, mai ales când miza acestor fapte este naţională, nu individuală. Nimeni nu are dreptul să ignore Istoria unui popor. Trimitem pe această cale apelul nostru către politicienii români, de orice naţionalitate ar fi aceştia, la responsabilitate, respect şi, până la urmă, la bun simţ.

Să nu ne uităm menirea şi să nu uităm niciodată cine suntem.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”