Ucraina vrea să creeze registrul bărbaților care fug de armată. Parlamentul de la Kiev va dezbate legea cât de curând

Ucraina vrea să creeze registrul bărbaților care fug de armată. Parlamentul de la Kiev va dezbate legea cât de curând Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Un deputat din Ucraina a propus înființarea unui registru național care să țină evidența bărbaților care refuză să își apere țara.

După invazia Rusiei în Ucraina, foarte multe familii s-au mutat dintr-o parte în alta a țării, așa că mii de ordine de încorporare se întorc la Centrele Militare, cu mențiunea destinatarul nu a fost găsit.

Din acest motiv, Rada Supremă a Ucrainei vrea să aprobe o lege care să permită chemarea bărbaților la armată prin intermediul programelor de mesagerie, precum WhatsApp, Telegram, Signal.

Registrul celor care refuză să își apere țara

Unul dintre parlamentarii ucraineni, Fiodor Venislavskyi, este și mai radical și a propus înființarea unui registru național al dezertorilor, în care să fie trecuți cei care refuză să își apere țara.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Dacă o persoană a fost informată în mod corespunzător, poate prin același mesager, și a confirmat că a primit o citație la centrul teritorial, dar nu s-a prezentat, atunci aceasta înseamnă că nu își îndeplinește în mod deliberat datoria constituțională de a proteja Patria”, a preciza deputatul ucrainean Feodor Venislavskyi, citat de westobserver.com.

A propus și legea derusificării

Deputatul de la Kiev a propus o altă lege prin care toate autoritățile locale trebuie să elimine din nomenclatorul public, toate numele de străzi, locuri publice sau de instituții care au legătură Federația Rusă sau perioada sovietică.

”Această lege este fundamentală. Chiar și după ce a fost adoptată în prima lectură, în regiunile din Ucraina a început un proces destul de sistematic, când guvernele locale au început practica redenumirii în timpul războiului, realizând că legea va avea loc în curând. Dar acum ea dă dreptul la un drept absolut legal, la o bază. Cred că, în următorii ani, nu va mai rămâne nicio urmă de referiri la faptul că Rusia a comis crime pe teritoriul Ucrainei.

Potrivit lui Feodor Venislavskyi, noua lege va pune bazele legale pentru ca toate administrațiile locale să modifice toate denumirile asociate cu Federația Rusă.

”Urmând procedura stabilită la nivel legislativ, administrația locală a schimbat toate denumirile care perpetuează și glorifică liderii regimului țarist, ai perioadei sovietice și ai perioadei rusești moderne. Toate aceste autorități au desfășurat o agresiune împotriva Ucrainei și au negat de fapt dreptul la existență al Ucrainei”, a mai precizat deputatul, citat de mediacenter.org.ua.