TVR a câştigat 4,5 milioane € din reclamele difuzate la Euro

TVR a câştigat 4,5 milioane €  din reclamele difuzate la Euro

Audienţele au atras o sumă sub aşteptări din reclamele difuzate în meciurile turneului final. Mutu a ratat mai mult decât un penalty şi calificarea în sferturile de finală a naţionalei. Cu România în „grupa morţii“, dar oprită în prima fază a competiţiei, audienţele TVR au fost mai mici decât cu tricolorii cel puţin în sferturi, astfel că şi publicitatea încasată de postul public a fost „subţiată“.

Estimările EVZ arată că ratingurile marcate de transmisiunile sportive, de meciuri şi de programele despre Euro au umplut vistieria postului public, numai din publicitate, cu aproape 4,5 milioane de euro. Splendid Media, regia care vinde publicitatea pentru TVR, nu a comentat suma, declarând doar că nivelul audienţelor la Euro 2008 a fost sub cel estimat. Meciurile României au adus „grosul“

Remiza cu Italia a însemnat un record de audienţă, dar şi de încasări: aproximativ 250.000 de euro din reclamele difuzate. În total, împreună cu celelalte partide ale României din grupă, TVR 1 a atras aproape 700.000 de euro, adică peste 15% din toată publicitatea adusă de turneul final! Meciurile nu au fost singurul „izvor“ de bani pentru TVR. Emisiunile dedicate evenimentului au strâns o sumă deloc de neglijat: aproape un milion de euro.

Încasările au fost însă sub estimări. Radu Budeş, managing partner al regiei de publicitate Splendid Media (care administrează publicitatea TVR), nu a comentat estimarea EVZ. În schimb, el a declarat că se aşteptau la audienţe mai mari. „Cred că este şi un neajuns al sistemului de măsurare a audienţei TV, care nu înregistrează şi telespectatorii din spaţiile publice. Iar vremea bună a scos la terase foarte mulţi români care au preferat să urmărească astfel meciurile“, argumentează Budeş. Lună de vis

O lună întreagă, în primetime, meciurile din turneul final al Campionatului European, transmise de TVR, au fost pe primul loc în clasamentul audienţelor TV. Mai mult, partida Italia - România a dat recordul de audienţă absolut al ultimilor ani în televiziune: aproape trei milioane de telespectatori s-au uitat, în medie, în fiecare minut al meciului terminat la egalitate. Cum era normal, din toate cele 31 de confruntări pe gazon din Austria şi Elveţia, cele trei meciuri ale tricolorilor au stârnit cel mai mare interes.

Imediat după cele trei partide, audienţa cea mai ridicată a fost la finala competiţiei, dintre Germania şi Spania, la care s-au uitat aproape 2,1 milioane de orăşeni. Evoluţia Olandei (eliminată în sferturi) a fost cea mai urmărită. Din primele şase partide ca performanţe de audienţă, Olanda a jucat în trei. Lanterna roşie a meciurilor a fost Elveţia - Portugalia. Meciul, difuzat de TVR 2 (în timp ce pe TVR 1 se transmitea Turcia - Cehia), a fost urmărit doar de 177.000 de persoane.

DIFERENŢĂ

Gura de aer a postului public

Euro a fost o adevărată trambulină pentru TVR, dar şi motiv de îngrijorare pentru posturile concurente. În luna mai, fără Euro, canalul public era pe locul cinci al audienţei în intervalul de maximă audienţă (prime-time, orele 19.00-23.00), cu doar 213.000 de telespectatori şi o cotă de piaţă de cinci la sută. Pe durata turneului final însă, audienţa medie seara (când erau transmise partidele) a fost de 874.000 de telespectatori în mediul urban, iar cota de piaţă de peste 20%. „Tancul“ Pro TV a fost lăsat mult în urmă, aproape la jumătate (510.000 de telespectatori), iar Antena 1 la 377.000 de persoane.

670 de mii de euro a scos TVR din reclamele difuzate în cele trei meciuri din grupă ale României

CIFRELE EURO 2008: Spania, echipa care a cucerit duminică Euro 2008 învingând Germania cu 1-0 în finală, şi-a tăiat partea leului în toate topurile:

> Mijlocaşul spaniol Xavi Hernandez a fost ales fotbalistul competiţiei. > Ibericii au încasat suma maximă: 15,5 milioane de euro. > Victor Piţurcă a fost plasat pe locul 8 într-un top al antrenorilor. > România n-are fotbalişti în lotul Europenelor întocmit de UEFA. > TVR a câştigat 4,5 milioane de euro din reclamele difuzate la Euro.

CITIŢI ŞI: Fotbal ilustrat

Euro 2008 în cifre

NICOLAE MANOLESCU: Paradoxuri

Spania sau triumful fotbalului-spectacol

Românii au sărbătorit victoria Spaniei

Ne puteți urmări și pe Google News