Turiștii din Republica Moldova, probleme la zborurile din România

Turiștii din Republica Moldova, probleme la zborurile din RomâniaAeroportul Heathrow. Sursa foto: Facebook/Heathrow

Turiștii din Republica Moldova ar putea avea probleme cu zborurile din România, în contextul întârzierilor foarte mari înregistrate pe aeroporturile românești.

Zborurile din România, întârzieri majore

Mulți dinte cetățenii din Republica Moldova se folosesc de faptul că, din România, pleacă mult mai multe avioane către destinații externe. Așa că, pentru a merge în vacanțe, își rezervă locuri la zboruri de pe aeroporturile românești, mai ales de la cel din Iași, aflat foarte aproape de frontieră.

Numai că, acum, moldovenii sunt avertizați să se aștepte la posibile întârzieri și inconveniențe, în perioada estivală. Potrivit Asociației Aeroporturilor din România, circa șapte din zece zboruri nu își respectă graficul de decolare și aterizare, așa că există riscul ca plecările să înregistreze decalaje mari.

Zborurile întârziate le strică moldovenilor vacanțele

În cele mai fericite cazuri, întârzierile sunt de o jumătate de oră, dar există și decalaje mai mari. Administratorii aeroporturilor dau vina pe aglomerație și se plâng de lipsă de personal.

La Otopeni, de exemplu, pe cel mai mare aeroport din România, Henri Coandă, s-au înregistrat într-o singură zi 60 de zboruri cu întârzieri. Dar unii dintre pasageri au fost nevoiți să aștepte mult mai mult, și au existat chiar și curse anulate.

Turiștii se plâng că zborurile cu întârzeri mari le strică toată plăcerea vacanței. Mai mult, unii dintre pasageri, care au pachete turistice cumpărate cu mult timp înainte, ajung cu întârziere la destinație și, astfel, se trezesc cu vacanța scurtată de haosul din aeroporturi.

Aeroportul Otopeni,

Aeroportul Otopeni. Sursa foto: Facebook

Cum se justifică autoritățile

„Se poate discuta cu unitatea de cazare. Biletul de avion e critic. Dacă cu unitatea de cazare de cele mai multe ori penalitățile sunt mai mici, poți să decalezi cu o zi, sau poți să găsești o soluție pentru o noapte și să nu pierzi acele zile. Noi milităm pentru un fond de garantare pentru aceste zboruri”, a declarat Adrian Voican, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, citat de Radio Moldova.

David Ciceo, președintele Asiciației Aeroporturilor din România, găsește scuze pentru haosul din transportul aerian, susținând că situații similare există și în alte țări și că procentul de 70 la sută zboruri întârziate se regăsește în toată Europa.