Tupeu incredibil. Un bărbat în vârstă de 48 de ani a furat o mașină a Poliției chiar din curtea Poliției Vânju Mare, în prima noapte de Crăciun. El fusese adus la poliție pentru a fi anchetat după ce fusese prins la începutul lunii decembrie că a comis aceeași infracțiune. Bărbatul, din comuna Gogoşu, judeţul Mehedinţi, s -a cazat la începutul lunii la un hotel din Drobeta Turnu Severin, și a furat o maşină. El a fost prins când împingea către o benzinărie, autoturismul care nu mai avea benzină, potrivit digi24.ro.

Evadare din curtea Poliției

Surse au declarat că, în timpul anchetei, bărbatul a ieşit afară să fumeze o ţigară. Profitând de acest lucru dar și de neatenția oamenilor legii, el s-a urcat la volanul unei autospeciale din parcarea Poliţiei şi a plecat. Atunci când și-au dat seama că bărbatul dispăruse, anchetatorii au plecat să îl caute.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Mehedinţi, poliţiştii l-au prins după 200 de metri.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore. Bărbatul, dar şi poliţiştii, sunt anchetaţi acum.

„În data de 25/ 26 decembrie, bărbatul de 48 ani din localitatea Gogoşu, judeţul Mehedinţi, a fost depistat în flagrant în timp ce încerca să sustragă un autoturism ce se afla parcat pe raza oraşului Vânju Mare. Bănuitul a fost condus la sediul Poliţiei pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.Totodată, în aceeaşi noapte, acesta a sustras şi o autospecială a poliţiei ce se afla parcată la sediul instituţiei. Poliţiştii au procedat imediat la urmărirea bărbatului care a fost prins în scurt timp. În cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi distrugere. Totodată, comanda IPJ Mehedinţi a demarat o anchetă internă pentru a stabili împrejurările care au condus la producerea evenimentului”, a declarat Andreea Rădoi, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi.

Potrivit unor surse, hoţul ar fi aceeași persoană care, la începutul lunii decembrie, a furat un autoturism din curtea unui hotel din Drobeta Turnu Severin, după ce s-a prezentat drept garda de corp a unei cântăreţe de manele. El a fost prins după 48 de ore, la Balş, în judeţul Olt, după ce împingea o mașină către benzinărie.