Trupele ruse de ocupație din Transnistria se pregătesc să forțeze Nistrul cu transportoare blindate amfibii şi trupe de infanterie.
Potrivit unui comunicat de presă al Districtului Militar Vest din cadrul Ministerului Apărării al Federației Ruse, pentru a desfășura aplicaţiile militare pe Nistru, militarii ruși au verificat tehnica din dotare.
În comunicat se menționează că exercițiile au drept obiectiv „depășirea obstacolelor pe fluviul Nistru”. Din practica anilor precedenți, însă, se ştie că militarii ruși se antrenează, după cum înşişi afimă, „pentru lichidarea cu succes a inamicilor de pe malul drept”, transmite Deschide.md.
Trupele ruse de ocupație organizează al patrulea an, consecutiv, la sfârșitul lunii august, exerciții militare cu forțarea Nistrului. Ministerul Apărării al Republicii Moldova a cerut de fiecare dată ca contingentul militar rus să se abțină de la astfel de provocări, dar a fost ignorat.