Doi dintre prietenii artistei încearcă să o readucă în atenția presei cu o carte cu istorii inedite din viaţa acesteia, după care doresc să realizeze scenariul unui film.

„Avidă sunt să retrăiesc o ultimă iubire a vieţii mele, aş vrea să mor îndrăgostită, să mor în momentele cele mai fericite, să-mi înghit şi ultima lacrimă de amărăciune, să râd iar şi să-mi zburde inima când privesc cerul, frunzele... aş vrea să mor fericită. Uneori fericirea te îmbată atât de tare, că primind-o uiţi să supra vieţuieşti, pluteşti şi cânţi. La ce bună e împlinirea?”, scria trist, dureros, tragic cântăreaţa Laura Stoica, pe 26 decembrie 1999, în jurnalul său legat din hârtie groasă, asemenea celei de împachetat, şi îmbrăcat cu coperţi moi de piele maro. Ironic, a murit în primăvara lui 2006, la început de martie, la numai 38 de ani, întocmai cum şi-a dorit, fericită - pentru că îl găsise pe bărbatul pe care îl visase de atâtea ori: „ Un om, un iubit, un tată, care să mă ţină în braţe” - după ce mai bine de câţiva ani trăise o dramă, neştiută de fani, de public, de cei care încă îi ascultau hiturile. „Simt că nu mă mai vrea nimeni. Gloria mea a apus” Fusese „ştearsă” din viaţa publică de media, de societate, de oameni. „Simt că nu mă mai vrea nimeni. Gloria mea a apus. Şi ştii, fără falsă modestie, pe scenă sunt imbatabilă. Nu e nimeni ca mine”, se destăinuia Laura Stoica prietenei ei Maggie Chitoran ori de câte ori simţea că indiferenţa celor ce odată o aplaudaseră o doboară.Pentru cei care şi-o amintesc pe Laura Stoica „arzând” pe scenă - după cum ea însăşi îi mărturisea lui Maggie: „Eu pe scenă ard, asta este viaţa mea” - realitatea ultimilor ani ai vieţii ei poate fi una destul de brutală: trăia modest, nu mai avea concerte, nu mai apărea la televizor şi îşi dorea cu disperare să fie iubită. Despre viaţa Laurei Doi dintre prietenii ei buni, Maggie Chitoran, care a cunoscut- o pe artistă în toamna lui ’99 şi a devenit foarte repede una dintre persoanele cele mai apropiate ale ei, şi scriitorul şi scenaristul Denis Dinulescu, care a cunoscut- o pe Laura prin Maggie, vor să scrie o carte despre viaţa Laurei Stoica. Ar face şi un film, idei sunt multe. Coincidenţă ori nu, Maggie seamănă izbitor cu Laura: aceiaşi ochi mari, verzi, calmi. „Prietenia noastră a evoluat fulgerător, era o comunicare liberă, ne simţeam bine împreună. Nu aş putea spune unde s-a dus timpul, mă uit în urmă şi nu ştiu unde s-au scurs şapte ani?”, îşi aminteşte Maggie, care a cunoscut- o pe Laura poate cel mai bine în ultimii ei ani de viaţă. „Am încercat să o ajut, să fac cumva să o aduc din nou în atenţia presei, a publicului. La un moment dat presa i-a spus că nu vine cu nimic nou, respectiv că nu are un iubit cu bani. Îmi spuneau clar: «Cum vrei să o punem noi pe copertă pe Laura Stoica, că ea nu e nici Mihaela Rădulescu, nici Andreea Marin?»”, rememorează şi acum contrariată, prietena ei. „A fost o cădere a muzicii de calitate. Sigur că vina este şi a societăţii. Ea era puţin deasupra, şi atunci muzica ei nu a avut căutare, niciun post de radio sau de televiziune nu putea să facă audienţă cu o melodie a Laurei Stoica, ci mai bine cu Holograf sau Bere Gratis”, spune şi Denis Dinulescu. E babă? E grasă? Mai mult, lui Maggie i s-au aruncat în faţă tot felul de răutăţi despre Laura: „Nu te gândeşti că e babă, că e grasă?”, îi spuneau cei de pe la revistele pe unde Maggie, care lucra pe atunci într-o agenţie de publicitate, încerca să o promoveze pe prietena ei. Laura însă era conştientă de tot ce se întâmpla şi chiar încerca să o liniştească pe Maggie. De fapt, suferea enorm. „Nu îşi explica de ce ea nu şi altele da”. Denis Dinulescu îşi aminteşte şi el de „perioada neagră” de la începutul anilor 2000 prin care trecea cântăreaţa: „Mă întrebam, chiar înainte să o cunosc, de ce fata asta, care s-a dus atât de sus cu «Un actor grăbit», «Focul» şi alte hituri, s-a scufundat atât de tare. Anii 2003, 2004 au fost începutul perioadei negre din via ţa ei, nu o mai chema nimeni la nicio televiziune, nu mai avea concerte”. Apariţia pe piaţă, în 2005, a ultimului ei album, numit sugestiv „S-a schimbat”, avea să-i aducă Laurei o altă dezamăgire: discul fusese un eşec. „S-a vândut extraordinar după ce ea a murit”, spune Maggie. Laura Stoica trăia din muzică, la fel ca oricare alt artist. Faptul că nu mai era chemată să cânte, decât foarte rar, a însemnat pentru ea nu numai o mare lovitură profesională: situaţia ei financiară era la pământ.

„Visam că la 30 de ani voi avea deja un copil şi un soţ minunat, o casă în care să fim o familie şi să-mi continui cariera odată cu viaţa liniştită. Dar toate au fost cum au fost...” Pagini din jurnalul Laurei Stoica

„NU A FĂCUT COMPROMISURI”

„O întrebam dacă avea ceva de mâncare”

„În ultima vreme stătea foarte rău cu banii. Când am fost la ea, ultimele dăţi, când mi-a şi spus că e însărcinată, am întrebat- o dacă mai au ceva de mâncare şi mi-a zis:«10 lei şi trei kilograme de cartofi»”.

Disperarea şi nesiguranţa unei zile de mâine au împins-o pe Laura la un gest extrem, neştiut de public: a emigrat, în 2004, în Spania, împreună cu Maggie, care, între timp, renunţase la slujba ei. „Aş vrea să trăiesc şi eu puţin cu mine şi pentru mine. Hai şi tu. Stăm cât avem bani, uitam de tot ce e rău şi vedem, cine ştie ce ne aşteaptă acolo. Laura s-a uitat lung la mine, şi-a studiat apoi mâinile şi a ridicat din nou privirea râzând. Vin. Când plecăm? Curând. În februarie. Hai să zicem că e aventura vieţii. Ce avem de pierdut?”, scrie Maggie în carte.

Laura a stat doar o lună, Maggie trei. Visul unei noi vieţi s-a spulberat rapid, alimentat probabil şi de atentatele din Gara spaniolă Atocha, care le-a prins pe cele două fete la Valencia, unde fuseseră găzduite de mătuşa Laurei, care lucra ca femeie în casă la nişte bogătaşi.

Laura nu a făcut niciodată niciun compromis: „Mi-a spus că ea nu se va combina niciodată cu un bărbat cu bani ca să ajungă sus, pentru că e mult prea talentată ca să facă asta. Prefera să moară de foame mai bine”. Suferea că nu este iubită, suferea spunând: „Toţi bărbaţii din viaţa mea s-au folosit de mine. Pentru ei nu am fost decât Laura Stoica”.

EMIGRAŢIE. Maggie şi Laura, în cele câteva săptămâni în care au locuit în Spania

„Oare să mă arunc în val? Oare aş suferi mai mult? Sau aş trece mai uşor peste toate? Nu ştie decât Dumnezeu. Poate că aş pierde mai multe.” Pagini din jurnalul Laurei Stoica

ÎN CĂUTAREA IUBIRII

„Aş vrea să fiu femeia pentru care un bărbat îşi schimbă bătăile inimii, îşi reglează pulsul”

Într-una din multele pagini ale jurnalului ei, unde obişnuia să scrie regulat, Laura scria încă o dată despre iubire: „Întotdeauna am crezut că pot fi acea persoană după care un bărbat să poată tânji cu atâta disperare încât să vrea să-şi schimbe până şi bătăile inimii, să-şi regleze pulsul vieţii după mine, să-şi întoarcă ceasul regulat după destinul şi posibilităţile mele”.

Şi când renunţase să îl mai caute pe El, l-a întâlnit pe Cristian Mărgescu, undeva în 2004, imediat după ce s-a întors din Spania. Pentru el, probabil a şi compus balada „Mai frumoasă”, poate cea mai sensibilă şi mai frumoasă melodie, de pe ultimul album pe care a apucat să-l mai lanseze: „S-a schimbat”.

Fericirea pe care Laura Stoica o întâlnise, în sfârşit, se contura şi în muzica ei: „Ce şansă că te-am cunoscut/Nu mai credeam în iubire de mult/Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire/N-am mai fost îndrăgostită aşa nicicând”.

O DORINŢĂ

„Aş vrea să mor fericită!”

După ce l-a întâlnit pe Cristian Mărgescu, în ochii publicului Laura părea o femeie fericită, mai ales că se logodise şi aştepta un copil. Şi în sufletul ei era fericită, era extrem de fericită, însă sarcina a făcut-o să se teamă şi mai tare de viitorul ei incert. Nici iubitul ei nu se descurca mai bine cu banii, rămânând fără slujbă după ce firma la care lucra, şi care vindea instrumente muzicale, l-a pus să aleagă, stupid, între relaţia cu Laura şi cariera acolo.

Cântăreaţa, o fire timidă în spatele scenei, după cum o descriu cei doi prieteni, se încuraja însă singură, conversând cu jurnalul ei: „Nu mai fi tristă. Tu măcar ai muzica. Alţii, care se simt la fel de blocaţi, ce au?”.

Dacă societatea a fost de vină pentru decăderea ei – vină pe care Dinulescu o motivează prin tranziţia către kitsch şi manele - probabil că acum nu mai are importanţă. Deşi sună poate prea dur, Laura s-a stins fericită: „Aş vrea să mor fericită! Uneori fericirea te îmbată atât de tare, că primind- o uiţi să supravieţuieşti”, scria Laura în jurnal.